blog-logo

Aproximativ 2.800 de persoane, imunizate, în 24 de ore, la ”maratonul” din spitalele militare

Aproximativ 2.800 de persoane, imunizate, în 24 de ore, la ”maratonul” din spitalele militare

Circa 2.800 de persoane s-au vaccinat până acum în cadrul maratonului vaccinării organizat de Ministerul Apărării naționale (MApN) în spitalele militare din șapte municipii.

În cadrul maratonului de vaccinare organizat în spitalele militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara s-au imunizat împotriva COVID-19, în primele 24 de ore, circa 2.800 de persoane care nu aveau o programare prealabilă.

Centrul de la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov s-a deschis marţi dimineața, la ora 8:00, iar în 24 de ore au fost imunizați peste 200 de brașoveni.

Persoanele care doresc să se vaccineze și nu au programare prealabilă sunt înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

„Ministerul Apărării Naţionale îşi intensifică, astfel, aportul adus la efortul naţional de vaccinare prin extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă în centrele de vaccinare organizate de Spitalul de Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin”, se arată într-un comunicat de presă.

MApN asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.

Alte articole:   Mufloni la Rezervaţia de Zimbri, din Vama Buzăului

Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând din 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Maratonul de vaccinare continuă la Spitalul Militar „Regina Maria” din Brașov, până pe 11 mai.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate