blog-logo

Nor de praf saharian peste România, în perioada sărbătorilor de Paște

Nor de praf saharian peste România, în perioada sărbătorilor de Paște

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că un nor de praf saharian ajunge de Paște în România.

Meteorologii spun că norul de praf saharian ajunge astăzi, peste România, iar depunerile vor fi la început, în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.

„În perioada 30 aprilie – 3 mai, circulația aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, anunță ANM.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice.

Alte articole:   Prețul unui litru de benzină ar putea ajunge la recordul de 7 lei

Depunerile de praf în România vor putea fi observate la finalul săptămânii (1 și 2 mai), în zonele și intervalele cu ploaie, la început în special în regiunile sud-vestice, apoi și în restul țării.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov