blog-logo

120 de saci cu deșeuri strânși în urma unei ample acțiuni de ecologizare derulată în zona Șprenghi de către operatorul de salubrizare Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Mediu

120 de saci cu deșeuri strânși în urma unei ample acțiuni de ecologizare derulată în zona Șprenghi de către operatorul de salubrizare Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Mediu

Pentru a-i conștientiza pe tineri în spiritul unui comportament prietenos faţă de mediu, angajați ai operatorului de salubrizare Comprest împreună cu studenți ai Facultății de Desgin de produs și Mediu din cadrul Universității Transilvania au desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a zonei din vecinătatea Cimitirului Eroilor de la Șprenghi.

Scopul acestei acţiuni a fost și de a atrage atenţia asupra importanței păstrării unui mediu curat, dar şi a modalităților prin care putem contribui cu toţii la realizarea acestui lucru.

„Intenționăm să derulăm mai multe astfel de acțiuni pe parcursul întregului an, atât cu scopul de a ecologiza diverse areale, care din neglijența unor persoane s-au umplut de diverse mizerii, cât și pentru a-i conștientiza pe tineri și pe copii că problemele de mediu generate de activitățile cotidiene în zonele locuite nu trebuie să afecteze sănătatea umană, confortul şi mediul înconjurător. Implicarea socială și simțul civic merg mână în mână cu educația pentru viață și transformarea tinerilor în adulți responsabili și educați. Le mulțumim tinerilor pentru implicare și Universității Transilvania și Primăriei Municipiului Brașov pentru sprijinul acordat”, au explicat reprezentanții Comprest SA.

Alte articole:   Spitalele private care au contracte cu casele de asigurări de sănătate, obligate să afișeze la vedere și pe site-urile proprii tarifele percepute pe durata internării

La această acțiune de ecologizare au participat 35 de studenți, printre care și tineri care au venit din alte țări ca să studieze la Brașov, împreună cu coordonatorul lor, prof. Cristina Cazan din cadrul Facultății de Design de produs și Mediu, precum și angajați ai companiei de salubrizare.

De altfel, în calitate de organizator al acțiunii, Comprest SA a pus la dispoziție toate materialele necesare desfășurării acțiunii în condiții corespunzătoare, respectiv: saci, mănuși, dar și produse necesare pentru dezinfectare și măști de protecție sanitară.

„Am găsit destul de multe deșeuri în zona din spatele Cimitirului Eroilor, în special deșeuri reciclabile, care nu ar trebui să se regăsească în mediul înconjurător. Le-am adunat pe toate și vor ajunge la stația de sortare”, a precizat profesorul coordonator.

Alte articole:   Aparate de fitness, într-un parc din Săcele

În urma acestei activități de ecologizare au fost adunați 120 de saci cu diverse deșeuri, care au fost preluați de utilajele Comprest și transportați la depozitul ecologic/stația de sortare în vederea eliminării/valorificării. Studenții au fost încântați de activitatea derulată și speră că și alți tineri le vor urma exemplul.

Acesta este una dintre campaniile de responsabilitate socială derulată de operatorul de salubrizarea brașovean, ce vizează educarea tinerilor și a copiilor în spiritul protecției mediului – considerată a fi una dintre problemele urgente ale lumii contemporane -, dar și al colectării selective și reciclării.

Anii trecuți, operatorul de salubrizare împreună cu Primăria Brașov a derulat un proiect de informare și conștientizare a elevilor din școlile brașovene privitor la colectarea separată a deșeurilor reciclabile, ce a presupus lecții deschise practice, însă acestea au fost suspendate ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie.

Alte articole:   Accident cu 3 victime, în Brașov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate