blog-logo

Peste 100 de foști parlamentari își cer în instanță pensiile speciale

Peste 100 de foști parlamentari își cer în instanță pensiile speciale

Peste 100 de foști deputați și senatori din toată țara, își vor pensiile speciale înapoi și au depus acțiuni în instanță, apelând la cei mai cotați avocați care să îi reprezinte în procesele deschise împotriva statului.

Potrivit G4Media.ro, la două luni de când au fost abrogate pensiile speciale, 122 de foști parlamentari au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaților și Senatului, solicitând instanțelor să le oblige la repunerea în plată a acestora pe care le primeau înainte de februarie 2021.

În perioada 13-14 aprilie, 20 de instanțe din țară au înregistrat procese prin care foști deputați și senatori cer să primească, din nou, pensii speciale.

Cei mai mulți reclamanți se află în Prahova (16) și Iași (15), topul fiind completat de Galați (9), Argeș și Călărași (8), Sibiu, Vâlcea, Bistrița-Năsăud și Gorj (7), Neamț, Brăila, Bacău și Teleorman (5), Mehedinți, Buzău și Arad (4), Covasna (3), București, Giurgiu, și Constanța (1).

Alte articole:   „Țara Surâsului”, primul spectacol cu public, în sala Operei Brașov

Paradoxal, deși abrogarea a fost votată la unison de PSD și PNL, în mare parte, în calitate de reclamanți sunt tot politicieni din cele două formațiuni politice.

Printre politicienii cu notorietate care au apelat la justiție se numără Petre Daea, Nicolae Bacalbașa, Victor Socaciu, Anghel Stanciu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă (PSD), Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton și Ioan Oltean (PDL/PNL).

Fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților, Ioan Oltean, a fost cel mai afectat de tăierea pensiilor speciale, cele șase mandate de parlamentar aducându-i până acum un venit lunar de 10.000 lei.

 El a declarat joi, pentru Agerpres, că, în opinia sa, o lege nu poate să acţioneze retroactiv.

„Am contestat ordinul prin care s-a dispus încetarea plăţii acelei indemnizaţii pentru limită de vârstă. Eu am şase mandate, iar suma era de 10.000 de lei – asta e suma maximă de care beneficiază cei care au de la trei mandate în sus. Noi atacăm un ordin, pentru că în temeiul unei legi s-a emis un ordin prin care s-a aprobat indemnizaţia, şi în temeiul altui ordin, care s-a emis în temeiul altei legi, s-a sistat plata. În opinia mea, este vorba de neretroactivitate: o lege nu poate să retroactiveze, se spune clar şi în Dreptul constituţional, şi în Dreptul civil, legea nu produce efecte retroactive”, a precizat Oltean, potrivit Digi24.

Conform unei situații de la începutul lui 2021 prezentate de G4Media.ro, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.

Alte articole:   Accident cu 3 victime, în Brașov

Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activității politice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate