blog-logo

Educație Juridică Brașov – Curtea de Conturi poate controla atât băncile, cât și BNR

Educație Juridică Brașov –  Curtea de Conturi poate controla atât băncile, cât și BNR

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că Banca Naţională a României are atribuţii de autorizare şi de luare a măsurilor necesare în sistemul de economisire-creditare, conform Legii nr. 541/2002, însă nicăieri în cuprinsul acestei legi nu este prevăzută competenţa exclusivă a BNR cu privire la controlul modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare ale statului, dacă acest control priveşte o bancă ce activează în domeniul economisirii-creditării şi utilizează atare fonduri.

Așadar, Legea nr. 541/2002 nu exclude competenţa specifică a Curţii de Conturi cuprinsă în dispoziţiile Legii nr. 94/1992, instituție care are competenţa să îşi desfăşoare activitatea specifică şi asupra Băncii Naţionale a României, având competenţa stabilită de lege de a efectua activitatea de verificare asupra unei bănci care acţionează în sistemul economisire-creditare şi care face parte din categoria entităților enunţate de dispozițiile art. 24 lit. c) din Legea nr. 94/1992. (Decizia nr. 6344 din 26 noiembrie 2020, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Alte articole:   Valiza cu amintiri a Mariei Butum din satul Veneția de Sus

Puteți să cunoașteți legile accesând portalul legislativ. Cele mai importante acte normative sunt explicate pe înțelesul tuturor de către asociația VeDem Just pe site-ul organizației, pe contul de FB al proiectului de educație juridică și în cadrul aplicației pentru telefonul mobil Lege-n-Dar.

  • Eugen  Târnovan
  • Preşedinte CPMJ Brașov, CPMJ Brașov de pe lânga Curtea de Apel Brașov  partener si promotor al proiectului, Grupul Iubim Brașovul partener al proiectului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.