blog-logo

Peste 100.000 de copaci vor fi plantați la Săcele de Regia Publică Locală a Pădurilor

Peste 100.000 de copaci vor fi plantați la Săcele de Regia Publică Locală a Pădurilor

Peste 100.000 de copaci vor fi plantați de Regia Publică Locală a Pădurilor(RPLP) Săcele în campania de împăduriri din primăvara anului 2021.

Lucrările vor consta în reîmpăduriri, completări în plantații și revizuiri. Astfel se va realiza reîmpădurirea unei suprafețe de 17,00ha, cu un număr de  75.900 buc. puieți forestieri din speciile: brad 14.400 buc., molid 40.450 buc., larice 950 buc. și paltin de munte 20.100 buc.

De asemenea, se va executa completarea lipsurilor în plantații cu reușită provizorie, pe o suprafață de 5,81ha, fiind utilizați un număr total de 25.970 buc. puieți forestieri.

În total, în campania de împădurire din 2021, se vor utiliza un număr de 101.870 buc. puieți dintre care 63.720 buc. din producție proprie, iar 38.150 buc. achiziționați de la producători autorizați.

Alte articole:   Relaxarea măsurilor, publicată în Monitorul Oficial. Etapele, în funcție de țintele de vaccinare

În afară de reîmpădurirea a 17,00 ha de teren forestier si completarea lipsurilor în plantații pe 5,81ha (un total 22,81ha. plantații) se vor executa și lucrări de revizuiri (verificarea puieților în vârstă de până la 3 ani, îndreptarea celor culcați de ghețuri și inundații prin săparea în partea opusă direcției de culcare și tasarea pământului în jurul puieților) pe o suprafață de 18,00ha .

Campania de împăduriri din primăvara anului 2021 va începe spre sfârșitul acestei luni în cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile pentru aceste lucrări.

În acest moment stratul de zăpadă în pepiniera Vaida măsoară cca 20 cm, cu sol înghețat, astfel încât puieții încă nu pot fi scoși și pregătiți pentru plantare.

Alte articole:   Accesul în parcurile și zonele verzi ale Brașovului se schimbă. Liber cu biciclete, hamace și câini ?

În ultimii 3 ani (2018 – 2020) RPLP Săcele a plantat un număr total de 405.480 de puieți și a reîmpădurit o suprafață de 91 ha.

Foto: arhiva

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate