blog-logo

Accident pe DN1, la ieșirea din Vlădeni spre Perșani

Accident pe DN1, la ieșirea din Vlădeni spre Perșani

Un accident rutier a avut loc pe DN1, cu puțin timp în urmă. Este vorba despre o coliziune între 4 autoturisme și un autocamion, cel din urmă răsturnându-se în afara părții carosabile.

UDPATE „2 victime care sunt constiente vor fi transportate la spital. Vorbim de un barbat in varsta de 53 de ani care a suferit un traumatism toracic si un copil de aproximativ 7 luni care a suferit escoriatii la fata”, a precizat Sfreja.

Știrea inițială

În urma impactului au rezultat trei victime, care primesc îngrijiri medicale la fața loculului, a precizat prutătorul de cuvânt al ISU Brașov, maior Cipiran Sfreja. S-au deplasat la fata locului 1 echipaj pentru descarcerare, 1 echipaj cu apa si spuma, 3 echipaje SMURD si o ambulanta.

Alte articole:   Patinoarul din Piața Sf. Ioan. Azi îl vedem și nu e

„La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier. În aceste momente, traficul este blocat”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate