blog-logo

Guvernul a prelungit starea de alertă și a adoptat relaxarea măsurilor de Paște

Guvernul a prelungit starea de alertă și a adoptat relaxarea măsurilor de Paște

Executivul a prelungit starea de alertă, pentru 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie și a adăugat noi prevederi pentru perioada Sărbătorilor de Paște.

Potrivit documentului adoptat de Guvern, în noaptea de Înviere sunt ridicate restricțiile de circulație.

Astfel, de Paşte, în toate localităţile, se permite circulaţia în afara locuinţei, între orele 20.00 şi 5.00 dimineaţa.

Totodată, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie, relatează Digi24.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00. În intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.”, se arată în anexa Hotărârii de Guvern.

De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia enoriașilor musulmani, în noaptea de 8 -9 mai, tot între orele 20.00 şi 5.00 dimineaţa pentru participarea la sărbătoarea specifică lunii Ramazan.

Alte articole:   Evaluare Națională 2021. Câte două teste de antrenament pe săptămână vor fi publicate la fiecare materie de examen, din 17 mai

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a pensiunilor şi hotelurilor de pe litoral la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, exact aşa cum sunt acum staţiunile de la munte.

Anexa care prevede noile măsuri poate fi consultată AICI.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate