blog-logo

Mesajul lui Marian Ivan adresat contestatarilor săi!

Mesajul lui Marian Ivan adresat contestatarilor săi!

După ce a susțin cauza reînființării echipei FC Brașov, fără, însă, a se recurge la desființarea formației de fotbal seniori Corona Brașov, fostul mare fotbalist brașovean Marian Ivan, prezent la finalul săptămânii în ședința de Consiliu Local care a hotărât soarta fotbalului brașovean pentru următoarele 4 luni, a trimis un comunicat de presă pe care-l prezentăm mai jos:

Am fost prezent în ședința Consiliului Local pentru a-mi spune punctul de vedere (al meu și al foștilor fotbaliști) cu privire la reînființarea ehipei F.C. BRAȘOV.
Am vorbit cu foarte mulți foști fotbaliști reprezentativi ai echpei fanion a orașului și toți am fost de-acord cu apariția cât mai rapidă în fotbalul românesc a celei mai iubite echipe din Brașov.
Pentru lucrul acesta am susținut în cadrul ședinței Consiliului Local că desființarea oricărei echipe din Brașov (acum a fost vorba de Corona Brașov, în viitor poate fi vorba de altă echipă finanțată din bani publici) ar fi o greșeală și am am avea mai puține șanse de promovare în Liga 2, acum având două echipe în primele 3 locuri din seria 5 a ligii 3, Corona Brașov fiind chiar pe primul loc, iar SR Brașov pe locul 3. Dorința noastră este ca F.C. Brașov să evolueze cât mai rapid la un nivel superior în fotbalul românesc și asta ar însemna ca o echipă brașoveană să promoveze la sfârșitul acestui sezon în Liga 2, Corona Brașov având în acest moment cele mai mari șanse de a merge mai departe spre barajul spre Liga 2
.

Continuarea acestui mesaj, pe sportbv.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Călin Moldovan - FC Braşov: „Problemele financiare ne ambiționează şi mai tare înaintea returului cu Poli”

Leave a Reply

Your email address will not be published.