blog-logo

Departe de țară, lucrul manual îi aduce aminte de mama. Interviu cu Cantea Iulian

Departe de țară, lucrul manual îi aduce aminte de mama. Interviu cu Cantea Iulian

Dragostea de tradiții este în firea locuitorilor acestor meleaguri, mai mult, când viața îi poartă departe de țară, brașovenii duc cu ei o părticică de Românie, își amintesc de meleagurile lor dragi, de războiul de țesut, de cusăturile mamei și de meșteșuguri.

Am avut bucuria de a intervieva un tânăr brașovean, iubitor de țară, care a dus cu el parte din bucuria de a fi român.  A cunoaște astfel de tineri este o binecuvântare, în era “pe repede înainte” sunt astfel de oameni, care în timpul liber, au ales să contribuie în comunitățile în care trăiesc, prin promovarea tradițiilor, portului popular, a îndeletnicirilor moștenite din bătrâni, au ales să ofere cel mai prețios dar: timpul lor.

Gabriela Bularca – Realizator Televiziunea ONLINE TViBV Grupul Iubim Brașovul. Grupul Iubim Brașovul partener al proiectului

L-am rugat pe Iulian să se prezinte:

“Numele meu este Cantea Iulian, sunt născut in orașul Brașov, am 34 de ani , de 12 ani formez un cuplu cu soția mea Izabela, din care până in acest prezent au luat naștere cei doi copii. Am absolvit școala profesională Grup Școlar Energetic Brașov.

Pentru mine familia este o binefacere

Sunt un familist convins, deși in ziua de azi tot mai multe cupluri se despart, eu cred ca familia te poate ajuta in mai multe planuri. Pentru mine familia este o binefacere .

Povestea mea in lumea meșteșugurilor  începe acum 22 de ani când mama mea m-a învățat să cos la mașina de cusut manuală, de mic copil îmi plăcea să îmi cos singur hainele care le rupeam.

Când cos, îmi aduc aminte de mama mea.

Anul acesta, împreună cu mai multe persoane, am organizat o clacă, unde am realizat mărțișoare pentru păstrarea acestei tradiții, mărțișoare  dăruite comunității locale, odată cu venirea primăverii.

Din anul 2007 locuiesc în Italia , în orașul Sf. Valentin (Patronul îndrăgostiților) Terni, orașul în care am cunoscut-o pe soția mea. Aici lucrez in domeniul comerțului pentru o cooperativă de comercianți independenți. Sunt profesionist în domeniul relații cu publicul. Sunt o persoană solară , sociabilă, creativă și determinată .

Alte articole:   Aproximativ 2.800 de persoane, imunizate, în 24 de ore, la ”maratonul” din spitalele militare

Fiind departe de patria mea, mi-am dat seama cât  este de important ca noi cei plecați de ani de zile să nu uitam tradițiile si obiceiurile românești. Țin foarte mult, copii mei să învețe și să cunoască tradițiile cu care am crescut eu. De aceea, împreună cu un grup de prieteni, am decis, ca la fiecare sărbătoare să aducem aminte românilor de pretutindeni că noi suntem ROMÂNI .

Împreuna, pe cât posibil, vrem să transmitem tradițiile românești mai departe și celor care încă nu le cunosc. Tot ceea ce fac este o muncă voluntară , din propriile resurse.

Activez intr-un grup care are ca scop promovarea continuă a tradițiilor si culturii românești.

Activitatea am început să o iau mai în serios acum 2 ani când pentru prima oară în orașul Terni am organizat ziua Națională a României pe 1 decembrie 2019 unde ca participanți am avut 300 de persoane.

La acest eveniment am avut concurs de port național, dulciuri românești si expoziție de meșteșuguri. Ultima mea lucrare a fost de 1 martie la care împreună cu grupul am realizat mărțișoare unicat lucrate de mână , care au fost distribuite comunității locale.

Anul acesta mi-am propus să reiau studiile pentru a mă putea înscrie la facultate. De când am început aceste activități aspirațiile mele s-au schimbat. În următori ani vreau să investesc în  dezvoltarea mea personală, mizând pe potențialul meu și contribuind în  același timp la îmbunătățirea comunicativă a comunității. Vreau să adun cât mai mulți oameni, din toate colțurile României și să organizez un târg de produse si obiceiuri tradiționale. Iubesc să stau în mijlocul comunității și să colaborez cu ea. Întotdeauna am crezut în munca de echipă si cred cu tărie că aduce rezultate mai bune . Am o mare pasiune pentru tot ce înseamnă lucrul manual. Cusutul de mână mă relaxează și îmi aduce aminte de MAMA. Mi-ar plăcea să îmi îmbunătățesc tehnica de cusut. Activitatea socială si lucru manual îmi dezvoltă potențialul creativ.”

Alte articole:   Contract de 73.000 de lei pentru clientela USR, atribuit direct de primarul Alen Coliban. Rezultatul? Desene animate de o calitate îndoielnică

Rep.: Când ai prins drag de tradiție și de meșteșug? 

Sunt plecat de 14 ani din România, nu trece zi să nu mă gândesc cum ar fi să mă întorc acasă împreună cu familia mea. Distanța de casă, de tradițiile românești, am început să le simt lipsa în urmă cu 6 ani si 7 luni când a venit pe lume Isis fetița noastră, mândria că am devenit tată pentru prima oară a trezit în mine spiritul de român (acest sentiment dispăruse din mine). Dorința de a-i arăta si a o învăța tradițiile si cultura românească m-a împins să mă implic în promovarea acestor valori care ne păstrează vie identitatea noastră.

Rep.: Ce meșteșug practici? 

Meșteșugul meu este cusutul, îmi place să cos orice se poate coase, de la pantaloni rupți la cusutul pe etamină.

Rep.: De la cine ai deprins meșteșugul? 

Această pasiune pentru cusut am moștenit-o de la bunica mea. Părinții mei sunt originari din județul Vaslui, iar vacanța de vară o petreceam la bunici. Bunica mea era o femeie foarte gospodină, se trezea prima si mergea la culcare ultima. Într-o zi de vară, pentru prima dată m-a lăsat să intru în șură, unde mi-a arătat cum țese un covor la război (dacă închid ochii parcă retrăiesc acel moment, în șura casei chiar în mijloc este acest “robot” mare de lemn, la care bunica mea stă în fața lui si strecoară printre fire dintr-o parte în alta un fir de lâna pe care îl presează trăgând spre ea cu forța o bucată de lemn). Stăteam în fiecare zi cu orele și admiram creațiile ei, iar când termina de țesut un covoraș îl împăturea bine și zicea că este zestrea când or să se căsătorească nepoții.

Alte articole:   Aproape 5.000 de copii, înscriși în clasa pregătitoare. Care au fost cele mai căutate școli din Brașov

Rep.: Care au fost primele tale lucrari?

Până mai recent nu am îndrăznit niciodată să zic de această pasiune, am evitat mereu de a povesti altora de aceasta calitate. Anul acesta, pentru prima dată, la încurajarea unei prietene, am realizat mărțișoare făcute de mână, iar în premieră am participat la un concurs de mărțișoare. Aceasta inițiativă m-a încurajat și mi-a dat încrederea si siguranța de care aveam nevoie pentru a continua activitatea.

Rep.: Ai reușit să monetizezi lucrările tale? 

Nu, tot ceea ce am făcut a fost cu scop caritabil .

Rep.: De când ai început să cosi ai întâmpinat greutăți? 

Nu, din fericire de fiecare dată când am avut astfel de activități, cei din jur au colaborat, ne-au încurajat, am avut mereu susținere si lumea ne-a mulțumit pentru tot ceea ce am făcut.

Rep.: Ai în familie meșteșugari? Moștenești acest talent? 

Da, bunica mea avea acest talent al meșteșugului, realiza covorașe țesute la război si diferite țesături populare . Încă nu știu dacă pot să mă cataloghez talentat, dar când cos simt ca și cum este ceva natural, care face parte din mine .

Rep.: Vrei să lași mai departe ceea ce știi? 

Da, cu siguranța, am 2 copii (Isis si Carol) născuți în Italia, ei încă nu cunosc tradițiile noastre, îmi doresc ca ei să crească mari și oriunde vor fi în lumea asta să zică cu mândrie că sunt ROMÂNI!!!! Ei mă însoțesc peste tot unde împreună cu grupul mergem pentru a promova cultura românească.

Rep.: Ce planuri de viitor ai? Ce îți propui? 

Având în vedere criza sanitară, îmi doresc ca pe 24 iunie, ziua internațională a IEI să putem organiza o expoziție a IEI, unde mi-am propus să îmi cos IA proprie .

Vă mulțumesc pentru această oportunitate acordată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate