blog-logo

COD GALBEN de ploi și ninsori, până miercuri seara!

COD GALBEN de ploi și ninsori, până miercuri seara!

Interval de valabilitate: 15 martie, ora 14:00 – 17 martie, ora 20:00.
Fenomene și zone vizate: ninsori și strat consistent de zăpadă la munte și în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1500 m; ploi și ninsori abundenteîn Moldova; local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea
.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Alte articole:   Acțiune de dezinsecţie pe domeniul public din Săcele

În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă. La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate