blog-logo

publicitate

Accident de muncă, în Brașov. Un bărbat a ajuns la spital

Accident de muncă, în Brașov. Un bărbat a ajuns la spital

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 12 martie 2021, în jurul orei 14.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza municipiului Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 25 ani, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice, s-ar fi acidentat la nivelul membrelor inferioare.

Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.