blog-logo

Ministerul Culturii a publicat, astăzi, ,,Schemele de ajutor de stat și ajutor de minimis pentru susținerea sectorului cultural”

Ministerul Culturii a publicat, astăzi, ,,Schemele de ajutor de stat și ajutor de minimis pentru susținerea sectorului cultural”

La un an după anunțarea primelor restricții, care au dus la închiderea aproape totală a sectorului cultural, salutăm inițiativa Ministerului Culturii de a publica „Schemele de ajutor de stat și ajutor de minimis pentru susținerea sectorului cultural”.

Aceste forme de sprijin direct – așteptate de cel puțin jumătate de an – sunt rezultatul lunilor de muncă susținută a reprezentanților sectorului cultural, pe de o parte, și a reprezentanților Guvernului, pe de altă parte, în cadrul a numeroase grupuri de lucru care au avut loc încă din vara anului trecut.

Forma schemelor publicată în data de 8 martie 2021 răspunde în cea mai mare măsură posibilă nevoilor exprimate de către artiști, lucrătorii din domeniul cultural, casele de discuri, impresari, organizatorii de evenimente și alți reprezentanți ai sectorului cultural.

Aceste scheme reprezintă un demers vital pentru a asigura supraviețuirea celui mai afectat sector și au susținerea celor mai reprezentative organizații și asociații din domeniu, care adună peste 20.000 de membri, potențiali beneficiari ai acestor măsuri.

Sprijinirea sectorului cultural trebuie să înceapă azi! Așa cum HoReCa, un alt sector grav afectat, se bucură de sprijinul autorităților, și cultura are nevoie de o atenție imediată.
Sectorul cultural are nevoie de o alocare substanțială de fonduri, din cele 30 de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind primul sector închis de pandemie și ultimul care își va putea reporni activitatea.

Contăm pe sprijinul Prim-ministrului, Florin Cîțu și al Ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în a le implementa și finanța. Redresarea culturii și repornirea ei azi sunt proiecte care pot și trebuie să fie incluse în PNRR.

În ultimul an, sectorul cultural a fost și este în continuare împiedicat să funcționeze, lucru înțeles și respectat. La fel de bine înțeles și respectat ar trebui să fie faptul că România nu va putea reveni la normalitate și nu se va putea dezvolta post-pandemie fără cultură. Orice întârziere în aplicarea planului pe care Ministerul Culturii îl propune acum, reprezintă nu numai o condamnare la dispariție a unei părți importante a industriei culturale din România, ci și anihilarea antreprenoriatului cultural, care susține dezvoltarea acestui domeniu. Reprezentanții sectorului sunt solidari astăzi, în sprijinirea acestui demers, de a implementa schemele de ajutor de stat pentru sectorul cultural. Ajutoarele propuse trebuie acordate urgent, la fel ca în cazul HoReCa, sector pentru a cărui redresare au fost deja incluse fonduri in buget.

Totodată, ne dorim ca acesta să fie un prim pas către deschiderea unui dialog la nivel guvernamental pentru a găsi soluții complete pentru relansarea activității în domeniul cultural în condiții de siguranță și pentru definirea unui set de măsuri urgente și concrete care să ofere predictibilitate acestui sector grav afectat.

Semnatari,

ALIS – Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor

AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale

PaCTE – Patronatul Companiilor de Tehnică în Evenimente

MUZE – Asociația pentru Teatru, Film, Muzică și Dans

AGACoR – Asociația Galeriilor de Artă Contemporană din România

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate