blog-logo

I-a dat mașina soțului să se plimbe, deși nu avea permis de conducere

I-a dat mașina soțului să se plimbe, deși nu avea permis de conducere

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 02 martie 2021, în jurul orei 15.20, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 50 ani, cetățean italian, care conducea un autovehicul pe DJ104A, pe raza localității Recea din județul Brașov, iar în calitate de pasager pe scaunul din dreapta față se afla o femeie, în vârstă de 36 ani, soția conducătorului auto.

Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul aparține soției sale, aceasta încredințându-i-l spre a-l conduce pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

Alte articole:   Mircea Ilie, cel mai bătrân călușar din Râșnov s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, a declarat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate