blog-logo

Candidaţii din Bucureşti, Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi, cei mai activi în căutarea unui job, în februarie

Candidaţii din Bucureşti, Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi, cei mai activi în căutarea unui job, în februarie

Candidaţii din Bucureşti, Timiş, Cluj, Braşov şi Iaşi au fost cei mai activi în februarie în căutarea unui nou loc de muncă, iar joburile ”remote” continuă să fie la mare căutare.

„În luna februarie, companiile au căutat să angajeze mai ales personal din categoriile white collar (angajaţi birouri) şi blue collar (lucrători). Din totalul locurilor de muncă activate în luna februarie, mai mult de jumătate (55%) au fost din categoria white collar, 26% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 19% au fost joburi pentru poziţii de management şi coordonare echipe”, informează BestJobs, într-un comunicat de presă.

Alte articole:   Mircea Ilie, cel mai bătrân călușar din Râșnov s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani

În acelaşi timp, angajatorii continuă să caute personal remote (work from home), iar în luna februarie s-au înregistrat cu 24% mai multe anunţuri pentru joburi remote comparativ cu luna anterioară. Şi candidaţii continuă să aplice în număr mare la joburi remote (work from home). În luna februarie s-au înregistrat peste 73.000 de aplicări pentru astfel de joburi, cu 30% mai multe aplicări decât în luna ianuarie.

Per total, în luna februarie, candidaţii care au realizat cele mai multe aplicări la joburi au avut vârsta între 25 şi 34 de ani (36%), urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani (22%) şi de cei cu vârsta de 45-54 ani (17%).

Alte articole:   În Poiana Brașov se va putea schia și în vacanța de Paște. Sezonul de schi, prelungit

În ceea ce priveşte judeţele cu cei mai mulţi candidaţi activi în luna februarie, topul este condus de Bucureşti-Ilfov (cu peste 260.000 de aplicări), Timiş (cu peste 60.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu aproape 35.000 de aplicări), Braşov (cu peste 34.000 de aplicări) şi Iaşi (cu peste 28.000 de aplicări).

CITIȚI MAI MULTE AICI!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate