blog-logo

QUALIS Properties a lansat propria asociație

QUALIS Properties a lansat propria asociație

Compania de dezvoltare imobiliară QUALIS Properties Brașov, a lansat din acest an Qualis Performance, asociație care are ca obiectiv principal realizarea și implicarea în campanii, programe și proiecte de dezvoltare socială, care sa contribuie activ la rezolvarea problemelor comunității locale și sprijinirea unor oameni sau acțiuni pentru a obține performanță în domenii diverse.

Principalele obiective ale Asociației QUALIS Performance vizează dezvoltarea de proiecte și programe în domeniul educației, sănătații, acțiuni care să contribuie la dezvoltarea comunității, societății civile și culturii; inițierea unor proiecte care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață ale brașovenilor; implicarea în proiecte existente sau derularea unor proiecte noi în vederea susținerii și promovării tinerilor excepționali, crearea de parteneriate cu alte companii care au ca obiectiv stimularea solidarității, a voluntariatului și a spiritului comunitar.

Alte articole:   Din toamnă ar putea începe vaccinarea anti-COVID pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani

Criza din 2020 a evidențiat deficienţe majore în infrastructura de sănătate, educațională şi informatică și nevoia de dezvoltare a acestora. Pentru România situaţia nu a fost deloc uşoară, iar companii private din diverse domenii au acționat și au arătat ce înseamnă cu adevărat solidaritatea. Pentru a preveni astfel de situații pe viitor, soluția este investiția constantă în educație și performanță.

Ne propunem ca prin proiectele la care contribuim să creștem standardul pentru lucrurile care contează, care fac diferența pe traseul performanței pentru tineri. Pe lângă proiectele sociale, intenționăm să sprijinim tineri de valoare sau cu potențial să se dezvolte și să evolueze, pentru a face performanță în aceste domenii – educație, sport, sănătate. Ne dorim să contribuim astfel la dezvoltarea durabilă a României ca țară competitivă, capabilă să-și respecte și să își încurajeze valorile, dar și să și le păstreze pe cele existente, unde deja se văd rezultate. Este un prim pas în această direcție și suntem încrezători că vom reuși să atingem obiectivele propuse împreună cu toți cei care vor dori să ni se alăture pe parcurs”, a menționat Cătălin Mândru, președintele asociației.

Până în prezent compania QUALIS Properties s-a implicat în câteva programe culturale și de promovare a artei în Brașov, într-un format restrâns, dictat de condițiile impuse în perioada de pandemie.

Alte articole:   Echipamente pentru comunicații sol-sol, în valoare totală de peste 1 milion de lei, au ajuns la Aeroportul Internațional Brașov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate