blog-logo

Dragobetele, fiul Babei Dochia, sărută fetele – Legende, tradiții și obiceiuri în această zi

Dragobetele, fiul Babei Dochia, sărută fetele – Legende, tradiții și obiceiuri  în această zi

Azi de Dragobete, pentru că mă cunoașteți cât iubesc această sărbătoare, pentru că suntem aici, pentru că iubim și trăim frumos pe aceste meleaguri, cine este cu adevărat Dragobetele? De ce ne reprezintă? De ce este frumos să nu uităm ceea ce trăim ca neam? Sunt întrebări la care legenda ce urmează vă răspunde simplu.   Prin legende ne cunoaștem mai bine istoria și învățăm să prețuim tradițiile.

Gabriela Bularca – Realizator Televiziunea ONLINE TViBV Grupul Iubim Brașovul

Grupul Iubim Brașovul partener al proiectului

Dragobetele se sărbătoreşte în fiecare an, pe 24 februarie şi este o sărbătoare cu tradiţii vechi şi semnificaţii adânci în cultura românească.

Stiti cine a fost Dragobetele?

Legendarul Dragobete era o divinitate din mitologia tracică, asimilat cu Eros (in mitologia greacă) sau Cupidon (zeul dragostei in mitologia romană). Etimologic, numele provine de la doua cuvinte slave vechi: ,,dragu” (care inseamna drag) si ,,biti” (insemnand a fi). ,,Dragubiti” insemna deci ,,a fi drag”. In timp, numele slav a suferit transformari, astfel ca, in perioada Evului Mediu, ,,Dragubiti” era sinonim cu ,,Vobretenia”, ,,Rogobete” sau ,,Bragovete” – nume foarte asemanator denumirii pe care o stim astazi cu totii.

Dragobetele, sau Cap de primăvară, sărbătorit în calendarul popular în ziua de 24 februarie, deschizătorul dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile carpatice.

Fiul Babei Dochia, Dragobete este cunoscut ca fiind naşul cosmic al păsărilor și al animalelor, de ziua lui, păsările își găsesc perechea și își fac împreună cuiburi noi. 

Din acest motiv în unele părți de țară această zi se mai numește Logodnă sau Insotitul păsărilor.  Se spune că păsările ce sunt neînsoțite în această zi vor rămâne neînsoțite până în următoarea zi de Dragobete. 

Alte articole:   Cetățenii vaccinaţi cu prima doză în alt stat pot face rapelul în România, fără programare

Obiceiul de a-ți găsi perechea și de a te logodi în această zi a fost preluat și în rândul oamenilor. În folclorul românesc, băieții urmăreau fetele pe care le îndrăgeau și le sărutau în văzul lumii de Dragobete – de unde si expresia ,,Dragobetele sărută fetele”. 

Dogmele satului tradițional românesc nu acceptau sub nicio formă astfel de practici într-o zi obișnuită, excepția de la regulă reprezentând-o doar această zi.

În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi la descântece de dragoste. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.

În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e “născută din surâsul zânelor” (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credința că avea proprietăți magice: făcea fetele mai frumoase și mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă și fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.

Alte articole:   Haosul din Ministerul Sănătății, devoalat după demiterea lui Vlad Voiculescu și a Andreei Moldovan

În Mehedinți, exista obiceiul numit “zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puțin un an de zile. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.

În Ardealul de sud-vest (de pildă, în zona Orăștiei), Dragobetelui îi corespunde sărbătoarea Popelnicului. Tinerele merg să culeagă planta omonimă, cu ale cărei frunze își spală părul. Popelnicul se culege după un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespălate și nemâncate, încă de la sfârșitul nopții. Ele lasă ca ofrandă pâine și ouă sau pâine cu sare și culeg planta. Tinerii fac hore în câmp și, dacă vremea este frumoasă, merg să culeagă ghiocei.

Uneori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete și prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vară.

De la această sărbătoare nu lipseau nici cei mai în vârstă, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuia să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar și de păsările cerului. În această zi, nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot restul anului, în timp ce bărbații erau atenți să nu le supere pe femei, pentru că altfel nu le-ar fi mers bine.

Alte articole:   Întâlnire regională a Pro România, la Brașov

În folclorul românesc Dragobetele a fost transformat de Maica Domnului în Năvalnic, o buruiană de leac folosită în trecut pentru vrăjile de dragoste. Există mai multe legende care relatează cum s-ar fi întâmplat asta, iar una dintre ele spune că Dragobetele ar fi încercat să o facă pe Maica Domnului să se îndrăgostească de el; nu a reușit, iar ea l-a transformat în Năvalnic. O altă legendă spune că Dragobete, un tânăr cu părul negru că abanosul și ochii verzi ca iarbă muntelui, reușea să trezească iubirea în inima tinerelor fete doar cântând din fluier. I-a învățat pe oameni să iubească timp de sute de ani, iar atunci când și-a îndeplinit sorocul, Maica Domnului l-a transformat în Năvalnic, plantă care renaște în fiecare primăvară. 

Năvalnicul a ajuns să fie purtat și astăzi la sânul tinerelor fete, împăturit în punguțe de mătase; obiceiul spune că, astfel, tinerele fete reușesc să ,,farmece” flăcăii și să se îndrăgostească de ele. 

Sursa:

Ion Ghinoiu – Calendarul Țăranului Român

folclor-romanesc

Sursa foto: Historia

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate