blog-logo

Crearea unui sistem de management integrat al deșeurilor, unul dintre cele mai importante obiective ale ISO Mediu Brașov

Crearea unui sistem de management integrat al deșeurilor, unul dintre cele mai importante obiective ale ISO Mediu Brașov

Președintele ISO Mediu Brașov, Gheorghe Sucaciu, a transmis un comunicat de presă în care explică necesitatea unui Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov.

Gheorghe Sucaciu prezintă în comunicat care sunt obiectivele în realizarea acestui proiect și explică, cum ar putea fi concretizate investițiile sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Brașov .

„Crearea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) este unul dintre cele mai importante obiective ale județului Brașov. În lipsa acestuia, unităților administrativ teritoriale le este imposibil să atingă țintele de reciclare, valorificare și deviere de la depozitare a deșeurilor, conform standardelor europene în vigoare asumate de România încă din 2007, la momentul semnării Tratatului de Aderare la Uniune.

Nu mai există timp pentru discuții teoretice și bune intenții vizavi de gestionarea deșeurilor în județul Brașov. Avem nevoie de infrastructuri publice pentru fiecare dintre etapele de procesare a deșeurilor.                                                                          

Alte articole:   Mai sunt doar câteva zile pentru ridicarea tichetelor „Dar din suflet pentru seniori“

România are deja o hotărâre de condamnare formulată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-301/17 – acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor privind depozitele neconforme de deșeuri municipale, unde județul Brașov a avut cel mai mare număr de obiective.

Dacă prin eforturile tuturor instituțiilor statului s-a reușit intrarea pe un făgaș de soluționare a acestei probleme și în acest moment lucrările de închidere a depozitelor neconforme sunt în plină implementare, este nevoie urgent să luăm toate măsurile pentru a evita repetarea experienței procedurilor de infringement și în privința celorlalte etape de procesare a deșeurilor.

ADI ISO MEDIU a întreprins demersuri, în domeniul salubrizării localităților, pentru a veni în sprijinul Consiliului Județean Brașov, transmițând Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o solicitare de inițiere a procedurilor de completare a Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivelor de interes național, județean și local, astfel încât procesul de accesare a fondurilor europene să fie facilitate.

Avem nevoie de infrastructură și invităm membrii partidelor politice, cu precădere a celor care constituie o majoritate guvernamentală și parlamentară, să susțină inițiativa de completare a Legii 255/2010, astfel încât amplasamnetele viitoarelor obiective de investiții să ajungă în proprietatea Consiliului Județean Brașov și să se reușească absorbția fondurilor europene. Județul Brașov a pierdut deja o finanțare, nu putem permite să o pierdem și pe cea de a doua„, a explicat Gheorghe Sucaciu, președinte ADI ISO Mediu.

Alte articole:   În Poiana Brașov se va putea schia și în vacanța de Paște. Sezonul de schi, prelungit

Foto: arhiva

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate