blog-logo

Îndrăgostiții pot sărbători iubirea, într-un mod inedit, la Muzeul de Etnografie Brașov, de Dragobete

Îndrăgostiții pot sărbători iubirea, într-un mod inedit,  la Muzeul de Etnografie Brașov, de Dragobete

Muzeul de Etnografie Brașov vine cu o inițiativă inedită cu ocazia Dragobetelui. Sub genericul „Imortalizăm iubirea la muzeu!”, îndrăgostiții își pot face fotografii, într-un decor de poveste din secolul al XIX-lea.

Dragobetele, fiul Babei Dochia, anunță renașterea naturii și înfiriparea noilor povești de dragoste. Cu această ocazie, Muzeul de Etnografie Brasov își prelungește programul de vizitare și îi invită pe brașoveni la o ședință foto inedită, care va avea loc la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr.15.

Miercuri, 24 februarie 2021, îndrăgostiții au prilejul să se imortalizeze în studioul fotografic din muzeu, amenajat după modelul atelierului vestitului fotograf Leopold Adler, care a trăit în Brașovul secolului al XIX-lea.

Alte articole:   „Femeia, eterna poveste”, concert extraordinar dedicat zilei de 8 Martie

Ședința foto, programată în intervalul orar 12.00 – 18.30, reprezintă darul muzeului pentru cei care celebrează iubirea, aceasta fiind asigurată de un fotograf profesionist care se va îngriji, asemeni înaintașilor săi, de reușita momentului.

Protagoniștii vor intra în posesia imaginilor în timp real, prin intermediul e-mail-ului sau a WhatsApp-ului. Fotografia de cuplu reprezenta și în trecut cel mai frumos mod de a-ți face cunoscute sentimentele.

Adevarate opere de artă, acestea au fost păstrate timp de generații în casele brașovenilor, o bună parte ajungând în posesia colecționarilor sau a muzeelor.

Îndrăgostiții care vor veni la ședința foto îmbrăcați în costume de epocă sau tradiționale, naționale vor putea vizita muzeul în regim de gratuitate.

Alte articole:   VIDEO Ce au găsit polițiștii azi la percheziţiile făcute la hoții de componente auto

Și pentru că cele mai frumoase povești de dragoste duc protagoniștii în fața ofițerului stării civile, brașovenii sunt invitați, cu această ocazie, să viziteze și expoziția „Luxul necesar. Accesorii și podoabe de mireasă”, pe care o pot vedea și ca o sursă de inspirație pentru un eveniment unic în viața lor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate