blog-logo

Cîțu: Guvernul a aprobat proiectul Bugetului pe 2021. Sănătatea și Transporturile au primit mai mulți bani

Cîțu: Guvernul a aprobat proiectul Bugetului pe 2021. Sănătatea și Transporturile au primit mai mulți bani

Premierul Florin Cîțu a declarat vineri seară, după ședința de Guvern, că a fost aprobat Bugetul de stat pe anul 2021. Bugetul va fi prezentat Parlamentului pentru dezbatere.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2021 şi acesta rămâne în „parametrii iniţiali”.

 “Am aprobat legea plafoanelor a unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pentru 2021, legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2021 şi, bineînţeles, acestea fiind însoţite de strategia fiscal bugetară pe 2021 – 2023 şi raportul privind situaţia macroeconomică pe 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022 – 2024. Toate acestea vor fi făcute publice în momentul în care bugetul ajunge în Parlament pentru aprobare”, a transmis premierul Cîţu.

Potrivit proiectului Bugetului adoptat, Ministerele Sănătății și Transporturilor vor primi mai mulți bani pentru investiții, transferați din porția inițială a fondului de rezervă al Guvernului.

„Din Fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe”, a spus Cîțu, adăugând că mai mulți bani vor ajunge la sănătate și la transporturi. (…) Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost mai mare de la început, dar în şedinţa de astăzi au fost relocate câteva sume din Fondul de rezervă pentru câteva obiective în Ministerul Sănătăţii.

Şi la Ministerul Transporturilor să ştiţi că a fost suplimentat bugetul, dar nu foarte mult, cu anumite obiective care au fost finanţate din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Suma totală care a fost modificată în jur de 200 – 300 milioane. Dar nu numai pentru aceste ministere, sunt mai multe proiecte care au fost finanţate din fondul de rezervă, proiecte care sunt importante pentru anumite comunităţi, proiecte care ajută la dezvoltarea anumitor localităţi”, a explicat premierul potrivit Digi24.

Deficitul bugetar rămâne de 7,16% din PIB

Alte articole:   Noaptea Cercetătorilor la Universitatea Transilvania Brașov. Știință interactivă și experimente inedite

Prim-ministrul a precizat că în dezbaterea din şedinţa de Guvern „nu au fost modificări importante”.

„Deficitul rămâne acelaşi. Din bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt de 397.515 milioane de lei şi cheltuielile de personal 109.511 milioane de lei. La bugetul de stat, cheltuielile totale sunt de 223.702 milioane de lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane de lei”, a spus Cîţu.

El a adăugat că „deficitul bugetului general consolidat, sau soldul bugetului general consolidat, este de 80.000 milioane de lei”, potrivit Agerpres.

„Tot astăzi am aprobat şi evoluţia deficitului, soldul structural anual al administraţiei publice, deficitul anual. În 2021 este vorba despre estimări structurale – 7,42% din PIB, în 2022 – 6,07% din PIB şi în 2023 – 4,83% din PIB. Este vorba despre soldul structural, acesta se calculează relativ la PIB-ul potenţial. Aşa cum am spus, în şedinţa de Guvern au fost câteva modificări – transferuri de la unele capitole, de exemplu din fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe. În rest, nu au fost schimbate. Bugetul rămâne în parametrii iniţiali şi merge la Parlament pentru dezbatere”, a susţinut Florin Cîţu.

Întrebat dacă eventualele amendamente depuse de parlamentari ar putea duce la o creștere a deficitului, premierul a spus: „Nu cred ca trebuie sa depășim acest deficit, vom vedea atunci. Eu țin la acest deficit, este agreat în plan internațional”, transmite Digi24.

Alte articole:   Baloo de România: Imagini amuzante cu un urs, surprinse în Parcul Național Piatra Craiului

Alte puncte importante ale Bugetului, prezentate de premier:

  • pe educație nu se ajunge la 6% din PIB
  • mare parte din proiectele ministerelor au trecut pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
  • reformarea companiilor de stat.

Actul normativ va fi transmis în acest weekend, Parlamentului pentru dezbatere şi vot.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov