
Alte 163.200 de doze de vaccin AstraZeneca, al treilea disponibil în România, după Pfizer și Moderna, vor ajunge în cursul zilei de astăzi în România, anunță Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Noua tranșă va fi depozitată inițial la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, urmând să fie apoi distribuită în centrele regionale.
„Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman”, precizează comunicatul CNCAV.
În prezent doar persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-55 de ani pot fi imunizate cu vaccinul AstraZeneca/Oxford, cu rapel la 8 săptămâni.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că pragul de vârstă pentru administrarea vaccinului AstraZeneca ar putea fi crescut până la 65 de ani sau chiar peste.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!