blog-logo

44 de utilaje de deszăpezire au acționat toată noaptea în municipiul Brașov

44 de utilaje de deszăpezire au acționat toată noaptea în municipiul Brașov

De aseară, 44 de utilaje ale firmei de deszăpezire, Comprest, au acționat pe străzile Brașovului și din Poiana Brașov, astfel încât circulația, în această dimineață, se desfășoară în condiții bune.

În timpul serii, după ce a început ninsoarea, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care, în cursul nopții, s-a intrat pe cele secundare și cele din interiorul cartierelor. În acest moment toate străzile principale și majoritatea celor secundare și a celor din cartiere sunt deszăpezite, ,,la negru”. Se mai acționează în interiorul cartierelor. În Poiana Brașov au acționat 5 utilaje, iar alte două au deszăpezit drumul spre Poiană.
În ultimele 12 ore, până în această dimineață la ora 7.00, s-au utilizat aproximativ 210 de tone de material antiderapant, stocul operatorului fiind acum de aproximativ 1200 de tone. Săptămânal se face reaprovizionarea cu material antiderapant, astfel încât stocurile să fie suficiente, indiferent de cantitățile de zăpadă căzute.
Cetățenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratul Comprest, la numărul de telefon 0268-416495.
În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru la dispeceratul Primăriei Brașov, tel. 0268-416550, sau direct la Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare și Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel. 0268 416550, tasta 9, int. 127, 253, 254, email: salubrizare@brasovcity.ro.
Etapele desfășurării acțiunilor de deszăpezire:
-etapa 1: arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun;
-etapa 2: străzile de legătură cu arterele principale;
-etapa 3: străduțele din interiorul cartierelor.
Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.
Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.
Pentru deszăpezirea din sezonul 2020-2021 sunt pregătite 86 de autospeciale și utilaje:
– 31 de utilaje de mari dimensiuni cu lamă și răspânditor;
– 15 unimoguri cu lamă și răspânditor;
– 2 tractoare cu lamă și răspânditor;
– 24 de tractorașe cu lamă și răspânditor;
– 14 utilaje de încărcare – încărcătoare frontale, buldoexcavatoare și buldozere.
Pentru reducerea timpului de intervenție și creșterea eficienței, activitatea de deszăpezire este asigurată din cele 3 centre (str. Carierei, str. Zizinului și Poiana Brașov).
Materialul antiderapant utilizat este format dintr-un amestec de sare cu un inhibitor de coroziune, într-un amestec care asigură eficiență până la -24,5 grade Celsius, în timp ce sarea are eficiență doar până la -7 grade Celsius. În plus, amestecul protejează atât carosabilul și caroseriile mașinilor, cât și spațiile verzi.

Alte articole:   Se dă starul la Bikeathon Țara Făgărașului, ediția a VIII-a. 9 proiecte, în cursa faptelor bune

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov