blog-logo

Atragerea de fonduri europene pentru Țara Făgărașului este susținută de Guvernul României

Atragerea de fonduri europene pentru Țara Făgărașului este susținută de Guvernul României

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a fost prezent, astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, unde au avut loc discuții despre introducerea ADI – ITI Țara Făgărașului și a celorlalte asociații partenere în Acordul de Parteneriat al României cu Uniunea Europeană.

„Împreună cu doamnele Mariana Câju – managerul proiectului și Roxana Mînzatu ne-am bucurat de deschiderea extraordinară pe care au avut-o ministrul Cristian Ghinea și directorul general Teodora Preoteasa pentru a ne sprijini în dezvoltarea acestei zone, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile în perioada 2021-2027. Banii vor fi folosiți atât pentru investiții publice, cât și private. Vom trimite documentele necesare în cel mai scurt timp, iar ministerul urmează să stabilească un calendar de lucru cu pașii următori pe care trebuie să îi parcurgem în acest proces ce vizează peste 30 de unități administrativ-teritoriale din județele Brașov și Sibiu. Vor mai avea loc întâlniri de lucru și la alte ministere, astfel că în perioada următoare voi purta discuții cu primarii localităților cuprinse în proiect și cu președinții celor două consilii județene. La discuții îi voi invita și pe parlamentarii din județele Brașov și Sibiu, indiferent de culoarea politică, pentru susținerea proiectului inițiat de Primăria Făgăraș. Acum avem șansa de a relansa economia zonală și de a atrage investitori, astfel încât să fie create locuri de muncă acasă”, spune primarul Gheorghe Sucaciu.

Alte articole:   4,53 la mie, incidența la nivelul județului. La Comăna s-a ajuns la 16,5 la mie!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate