blog-logo

„Cuvinte Duhovniceşti” cu părintele Călin Constantin Comșa – VIDEO

„Cuvinte Duhovniceşti” cu părintele Călin Constantin Comșa – VIDEO

Emisiunea „Cuvinte Duhovniceşti” realizată, de prof. Adrian Tudor, îl are ca invitat in emisiune parintele Calin Constantin Comșa. Trăim vremuri aparte care afectează, vrem, nu vrem, interacțiunea dintre noi. O perioadă peste care nu putem trece neschimbați.

Un timp care generează atitudini, reacții, comportamente, provocând schimbări atât la nivel personal, cât și la nivel instituțional. Cum se raportează comunitatea eclezială (ierarhie și credincioși), la această perioadă? Cum reușim să gestionăm relația cu Dumnezeu și cu semenii într-o vreme a temerilor, a îndoielilor, a privirilor circumspecte, bănuitoare? Găsim căi de apropiere, de susținere, de comuniune într-o astfel de perioadă?

Despre viața Bisericii în acest timp pe care îl traversăm avem bucuria să dialogăm cu părintele Călin Constantin Comșa, preot paroh al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Ghimbav.

Alte articole:   Mâine Conferinta OM vs Tehnologie cu numărul #3, organizată de Grupul Iubim Brașovul

A fost hirotonit diacon în 2004, cu binecuvântarea IPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, de către PS Episcop Visarion Rașinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pe seama parohiei Ghimbav. A fost hirotonit preot în 2005 pe seama parohiei Spitalul Județean Brașov de către IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

În anul 2006 a fost transferat la Parohia Ortodoxa Ghimbav II, nou înființată pentru a construi biserica nouă alături de tatăl său, părintele Dumitru Comșa, paroh al parohiei Ghimbav I.

Absolvent al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov, prima promoție și al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu (2004). Masterat în Drept Bisericesc (2006), Cursurile de grad II (2016) și Cursurile de gradul I (2020). Ctitor și primul preot paroh al bisericii Sf. Ap. Petru și Pavel (2006 – prezent).

Alte articole:   RATBV suplimentează numărul de autobuze de pe linia 24, astăzi și vineri

În perioada 2013-2017 a construit Centrul Social „Sf. Ier. Andrei Șaguna”, lângă biserica nouă, și capela mortuară. În 2013 a realizat construcția parcului din jurul bisericii. Pentru toată activitatea depusă a primit distincția „Crucea Șaguniană”, în 2019, de la IPS Dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Cuvânt duhovnicesc” reprezintă un răgaz, un moment de tihnă, venind în întâmpinarea nevoii de „hrănire” a laturii sufletești, religioase, a comunității brașovene, prin reflectarea actualității
religioase, prin prezentarea unor pilde și mesaje cu caracter religios-moral și conținuturi din sfera de preocupare duhovnicească.

Partener newsbv.ro

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate