blog-logo

Incendiu la Săcele, cu două victime: o femeie şi un copil

Incendiu la Săcele, cu două victime: o femeie şi un copil

Pompierii militari intervin la un incendiu izbucnit într-o locuință, în municipiul Săcele. Incendiul a fost lichidat pana la ajungerea forțelor de intervenție, dar din nefericire în urma evenimentului au rezultat două victime.

„Este vorba despre o femeie 26 ani și copil 6 ani, cu arsuri la nivelul feței, membrelor superioare și de cai aeriene. La fața locului intervin 1 echipaj SMURD de terapie intensivă cu medic și 2 echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, precum și o autospecială de stins incendii cu apă și spumă aparținând SVSU Săcele”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, plunier major Luiza Dănilă.

UPDATE

„Din primele informații, se pare ca ar fi încercat să aprindă focul cu carburant, lucru total nerecomandat, și care din păcate a dus la producerea acestui nedorit eveniment. Recomandam încă o data cetățenilor sa nu folosească niciodată la aprinderea focului motorină, benzină, naftalină sau alte substanțe inflamabile în interiorul locuințelor. Să nu folosească mijloace de încălzire cu defecțiuni, improvizații și neverificate. Recomandăm curățarea și întreținerea coșurilor de fum de către persoane autorizate, să nu fumeze în apropierea lichidelor inflamabile”, a precizat reprezentantul ISU.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Scandalul P&P - Primărie: avocata de fițe a lui Coliban, o nouă înfrângere

Leave a Reply

Your email address will not be published.