blog-logo

Au început lucrările de amenajare a pârtiei Lupului

Au început lucrările de amenajare a pârtiei Lupului

Având în vedere ninsorile din ultima perioadă, precum și temperaturile scăzute, de noaptea trecută a început amenajarea zonei inferioare a pârtiei Lupului. În această noapte vor fi mutate și pornite și tunurile mobile pe această pârtie, obiectivul Municipalității fiind de a o deschide săptămâna viitoare, când este și vacanța intersemestrială a elevilor, și când se anunță un număr foarte mare de turiști în Poiana Brașov.

Deschiderea acestei pârtii ar însemna și punerea în funcțiune a Telescaunului Lupului, ceea ce ar crea o alternativă la celelalte sisteme de transport pe cablu și ar mai reduce din presiunea existentă la telegondolă și la telescaunul Ruia. Tot pentru a crea alternative de acces pe pârtii, de săptămâna trecută a fost pus în funcțiune și teleschiul Subteleferic.

 În acest moment se schiază pe Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar,  Subteleferic, Bradul și Stadion.

 Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că, în ultimele ultimele zile, au fost temperaturi negative și ninsori; stratul de zăpadă are o grosime de 90 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era -13 grade.

 Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion, snowpark Bradul.

Valabilitatea punctelor rămase pe ski-pass-urile din sezonul 2019-2020, se prelungește, automat, până în 28 martie 2021.

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

Pentru accesul spre partea superioară a masivului, schiorii vor putea utiliza telegondola și cele două telecabine. În zona de schi se vor putea utiliza telescaunul și teleschiul Ruia, teleschiul Subteleferic, iar în partea inferioară, cele două teleschiuri Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 15.45.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei, plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii, vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Tarife de transport pe cablu

Prin decizia Consiliului Local, tarifele la transportul pe cablu au rămas la același nivel ca anul trecut.

Tarifele variază de la 45 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 570 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.050 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, costă 300 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN

 POIANA BRASOV

SEZON 2020-2021

TIP CARTELAADULŢICOPII 6 – 12   ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ25 LEI12 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE35 LEI20 LEI
COBORÂRE25 LEI12 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte45 LEI25 LEI
20 puncte80 LEI40 LEI
30 puncte115 LEI60 LEI
60 puncte200 LEI105 LEI
80 puncte230 LEI135 LEI
120 puncte330 LEI180 LEI
240 puncte570 LEI300 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100120 LEI70 LEI
De la ora 130090 LEI50 LEI
De la ora 140065 LEI40 LEI
4 ore (din momentul cumpararii)110 LEI65 LEI
1 zi150 LEI85 LEI
2 zile240 LEI130 LEI
3 zile340 LEI180 LEI
4 zile420 LEI220 LEI
5 zile500 LEI260 LEI
6 zile570 LEI300 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu)1.050 LEI650 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h )500 LEI260 LEI

NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU

Sezon 2020 – 2021

Instalatie de transport pe cablu Poiana BrașovLuni -Duminică în Perioadele 1.01.2020 –05.01.2021 27.01.2021 –27.02.2021Vineri -Duminică In Perioadele 10.01.2021 – 12.01.2021 17.01.2021 – 20.01.2021 24.01.2021 – 26.01.2021 28.02.2021 – 01.03.2021 06.03.2021 – 08.03.2021Luni – Joi în Perioadele 06.01.2021 – 23.01.2021 02.03.2021 – 05.03.2021Luni –Duminică In Perioada 09.03.2021 – 05.04.2021
Telecabina Capra Neagră6 Puncte6 Puncte5 Puncte5 Puncte
Telegondola Postavarul6 Puncte6 Puncte5 Puncte5 Puncte
Telecabina Kanzel5 Puncte5 Puncte4 Puncte4 Puncte
Telescaun Ruia4 Puncte4 Puncte3 Puncte3 Puncte
Telescaun Lupului3 Puncte3 Puncte2 Puncte2 Puncte
Teleschi  Bradul2 Puncte2 Puncte2 Puncte2 Puncte
Teleschi Ruia2 Puncte2 Puncte2 Puncte2 Puncte
Teleschi Stadion1 Punct1 Punct1 Punct1 Punct

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate