blog-logo

Educație digitală pentru 200 de femei vulnerabile din Gârcini prin proiectul „Centru Digital pentru Femei”

Educație digitală pentru 200 de femei vulnerabile din Gârcini prin proiectul „Centru Digital pentru Femei”

Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov și Fundația Orange demarează proiectul primul „Centru Digital pentru Femei” din județul Brașov.

Timp de un an de zile, 200 de femei din cartierul Gârcini, vulnerabile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia de cursuri gratuite de alfabetizare digitală, consiliere pentru dezvoltarea abilităților specifice, dar și de oportunități concrete de angajare, prin facilitarea unor sesiuni de întâlniri și discuții cu numeroase companii din județul Brașov, din domenii diverse de activitate.

Dotarea tehnică din centru este realizată cu sprijinul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări din partea grupului şi a Fundației Orange România. Valoarea totală a sponsorizării se ridică la 27.000 de euro.

„Educația digitală rămâne o prioritate pentru Fundația Orange România și ne bucurăm că avem oportunitatea să extindem acest program și în județul Brașov, alături de un partener cu solidă experiență de intervenție socială în plan local. Vom acționa într-o zonă extrem de vulnerabilă, unde accesul la informație este vital pentru ca femeile din această comunitate să poată avea în mod real, șansa la o viață mai bună”, a declarat Dana Deac, Președinte Fundaţia Orange.

Gârcini este unul din cele mai sărace cartiere din orașul Brașov, fiind și locul cu cea mai mare comunitate compactă de romi din ţară. Aproape jumătate din comunitate este reprezentată de femei: 40% dintre acestea sunt casnice, cu un nivel scăzut de educație și fără nici o calificare, iar 8,9% au devenit mame până la împlinirea vârstei de 15 ani.

„Comunitatea din Gârcini adună poate cele mai multe femei într-o comunitate vulnerabilă. Vulnerabile și ele față de societate prin lipsa educației. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia le poate face mai puternice, mai sigure pe ele, mai pregătite pentru a face față schimbării”, a declarat Mihaela Cârstea, Manager de proiect.

Centrul Digital va fi găzduit de școala numărul 5 din Săcele și va beneficia de suportul studenților voluntari de la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială, Universitatea Transilvania din Brașov, dar și de susținerea membrelor din Asociaţia „Femeile se Implică” din Săcele.

„Consider proiectul «Centrul digital pentru femei» din Gârcini o iniţiativă extrem de necesară pentru obţinerea indepedenţei sociale şi economice a fetelor şi femeilor din comunitatea informală Gârcini. Acest Centru va înlesni educaţia digitală atât de necesară obţinerii unei angajări, procurării unor documente, comunicării cu serviciile sociale şi administrative, şi a lărgirii orizontului dezvoltării personale”, afirmă Elena Belloiu, Preşedintă Asociaţia „Femeile se Implică”.

Începând cu ianuarie 2021, Fundația Orange România inaugurează două noi centre (Brașov – Gârcini şi Sibiu – Valea Hârtbaciului). Pe termen lung, prin intermediul acestui proiect, fundația își propune să reducă inegalitatea de gen și să crească gradul de angajabilitate a beneficiarelor, autonomia, independența financiară, dar și încrederea în forțele proprii.

Alte articole:   Vaccinul Pfizer, mai puțin eficient în cazul persoanelor care suferă de obezitate

Lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015, programul „Centrul Digital pentru Femei / Women’s Digital Centers” include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață. În România, programul a fost lansat în anul 2018, în București, alături de Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate