blog-logo

Încă un şofer drogat, depistat de poliţişti la volan

Încă un şofer drogat, depistat de poliţişti la volan

Miercuri seară, în jurul orei 21.25, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 37 ani, care conducea un autoturism pe str. Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar de poliţie Alina Maria Ivan.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate