blog-logo

Kids Tâmpa, înfrângere în primul amical al iernii

Kids Tâmpa, înfrângere în primul amical al iernii

ACS Kids Tâmpa Brașov a disputat sâmbătă, la Tg. Secuiesc, primul meci amical de la reluarea pregătirilor. Elevii trio-ului Ciprian Anghel-Nicu Văduva-Adrian Hârlab au fost învinși, cu 6-1 (4-1), de divizionara secundă, Aerostar Bacău.

Singura reușită a brașovenilor a fost semnată de Robert Crihan.

„Am folosit tot lotul pe care l-am avut la dispoziție pentru a vedea unde ne situăm la acest debut de pregătiri. Chiar dacă scorul este unul server, nu am jucat chiar așa rău. Experiența superioară a adversarului și-a spus cuvântul, dar și noi am avut momente în care am arătat că nu suntem străini de fotbal. Acest prim meci ne-a arătat foarte clar unde avem de lucrat și ce trebuie să facem pentru a ajunge la o exprimare fotbalistică cât mai aproape de ceea ce se asteaptă de la noi”, a declarat unul dintre antrenorii principali ai „urșilor”, Ciprian Anghel.

Alte articole:   ANM: Vremea se răcește din nou. Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Disputa contra grupării băcăuane a fost prima pentru Vasile Tatarciuc pe banca echipei de seniori de la Kids Tâmpa.

Tehnicienii brașoveni au folosit următorii jucători: Câșlariu, Baragoană, Sburlea, Stoica, D. Mureșan, Goșman, Cupu, Enache, Zota, Ionescu, Marin, Moldovan, Mitrică, Popa, Garvalov, Dani, Kerekes, Dumitraș, Crihan, Tenică, Moroie, A. Mureșan și Andrieș.

Următoarea partidă amicală pentru Kids Tâmpa Brașov este programată joi, 21 ianuarie, cu Dunărea Călărași, o altă echipă din Liga a 2-a.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate