blog-logo

Bărbat intrat în șoc hipotermic, salvat de un jandarm și un angajat al Crucii Roșii Brașov!

Bărbat intrat în șoc hipotermic, salvat de un jandarm și un angajat al Crucii Roșii Brașov!

O întâmplare mai puțin obișnuită, care se putea transforma într-o adevărată tragedie, a fost relatată pe facebook de Mihaly Mester.

Acesta susține că a fost martor la salvarea unui bărbat care intrase într-un șoc hipotermic. Totul s-a întâmplat, potrivit lui Mihaly Mester, în zona izvorului de la Lacul Noua. Vasile C, de 56 de ani, a fost luat prin surprindere de frigul de afară, întrucât ieșise îmbrăcat sumar să-și plimbe câinele. La un moment dat i s-a făcut rău, s-a așezat pe o bancă, însă, din păcate, a fost ignorat de mulți trecători.

Din fericire, nu la fel s-a întâmplat când pe acolo a trecut jandarmul de la Gruparea Mobilă Burebista, Ionel Ciprian Cărămidaru (foto jos), care ieșise și el să-și plimbe câinele, alături de un angajat de la Crucea Roșie, care era cu familia. Așadar, amândoi în timpul liber. Aceștia și-au dat seama ce se întâmplă cu bărbatul de 56 de ani, care deja avea mâinile roșii, nu își mai simțea picioarele și avea senzații de vomă. I-au acordat primul ajutor, după care au chemat Salvarea, care a ajuns în 15 minute. Astfel, viața brașoveanului a fost salvată de eroii unei zile de weekend!

Alte articole:   Teatrul Arlechino își redeschide porțile pentru cei mici. Două spectacole, în weekend

Întreaga întâmplare, AICI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate