blog-logo

Elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta

Elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că elevii şi cadrele didactice ar putea fi chemaţi la şcoală şi sâmbăta, în contextul în care în care toate cursurile s-au desfăşurat exclusiv online, fiind nevoie de cursuri remediale.

Ministrul a mai precizat că aceste cursuri suplimentare vor fi făcute în afara orelor din semestrul al II-lea, prin urmare, atât elevii, cât și dacălii vor fi nevoiți să petreacă mai multe ore la școală pentru recuperare.

„Printre cele 7.203 şcoli nu este nici una care să spună că nu are nevoie de nici un fel de acţiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acţiuni remediale într-o măsură mai mare sau mai mică. Am căzut de acord că trebuie făcute faţă în faţă. Acţiunile remediale trebuie făcute peste programul specific clasei aferent semestrului doi. Deci, este clar că trebuie să vină mai multe ore la şcoală. Pot însemna şi ore pe parcursul zilelor de sâmbătă, dar vom vedea care e disponibilitatea în funcţie de specificul fiecărei şcoli,” a declarat ministrul la Europa FM.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că toate cadrele didactice vor fi plătite suplimentar pentru orele de educaţie remedială. Fondurile, 30 de milioane de euro, vor proveni din fonduri europene.

Alte articole:   Consiliul Județean Brașov se digitalizează! Este primul CJ din România care implementează un sistem digital integrat

Ministrul va analiza săptămâna viitoare, împreună cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, scenariile pentru redeschiderea şcolilor din al doilea semestru.

Săptămâna trecută, ministrul Educației a declarat că elevii se vor putea întoarce în bănci din al doilea semestru, dacă situația epidemiologică o permite.

De astăzi, elevii revin din vacanţa de iarnă şi reiau cursurile online.

Structura semestrului al II-lea

Vacanța intersemestrială, care urmează vacanței de iarnă, este de o săptămână. Va începe pe 30 ianuarie 2021 și durează până în 7 februarie 2021.

Semestrul al II-lea are 17 săptămâni si este structurat astfel:

Cursuri: luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021

Alte articole:   Medicul Virgil Musta, răspunsuri la ”întrebări fireşti” legate de vaccinul anti-COVID-19

Vacanța de primăvară: vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021

Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri: luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021

Vacanță de primăvară: vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021

Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri: luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021

Vacanța de vară: sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate