blog-logo

Ministerul Mediului, investiții pentru monitorizarea calității aerului în Brașov

Ministerul Mediului, investiții pentru monitorizarea calității aerului în Brașov

Ministerul Mediului vrea să cumpere echipamente de monitorizare a calității aerului, necesare atât pentru a măsura nivelul de poluare, cât și pentru informarea oamenilor în legătură cu acest aspect.

Ministerul Mediului a publicat vineri pe SEAP anunțul privind licitația care prevede extinderea rețelei naționale de monitorizare a calității aerului, transmite Digi24.

Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) va fi suplimentată cu 30 de analizoare pentru monitorizarea automată a particulelor în suspensie, fracțiile PM10 și PM 2,5, pentru București–Ilfov, cu 50 de senzori de monitorizare a calității aerului pentru București-Ilfov și cu 4 autolaboratoare echipate cu aparatura necesară monitorizării calității aerului pentru București, Iași, Brașov, Bacău.

Totodată, prin acest contract se va finanţa dezvoltarea unei aplicaţii pentru mobil, care are ca scop o mai bună informare a publicului cu privire la măsurătorile de calitate a aerului în timp real.

Alte articole:   Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu peste 20%, în primele luni ale anului

Valoarea totală a contractului de achiziție este de peste 11,7 milioane de lei, iar bugetul este asigurat din Fondul pentru Mediu.

Ofertele sunt așteptate până în 18 ianuarie 2021.

România ocupă trei poziții din primele cinci la nivel european în topul poluării cu NO2, emisii produse în special de mașinile vechi și de cele diesel.

București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu substanța clasificată drept cancerigen de mare risc.

Totodată, românii sunt europenii cei mai afectați negativ de costurile cauzate de impactul poluării aerului asupra sănătății.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.