blog-logo

Record românesc stabilit în America de atletul brașovean Ovidiu Olteanu

Record românesc stabilit în America de atletul brașovean Ovidiu Olteanu

Ovidiu Olteanu s-a născut la Brașov, a crescut aici, în zona Calea București, și s-a lansat în elita atletismului internațional de la CSS Luceafărul, unde l-a avut ca antrenor pe Liviu Mereuță, în perioada junioratului. A adunat cam 30 de titluri de campion național în probele de semifond și cros, a fost de 7 ori campion al Balcanilor, a obținut 8 victorii în Cupa Europei pe echipe și a înregistrat 10 recorduri ale României, din care două sunt valabile și azi (2.000 și 3.000 metri indoor).

Regretul lui este că aceste rezultate pe care le-a avut ca senior nu le-a adus unor cluburi din Brașov, ci altora din țară, pentru care a concurat: Farul Constanța, CSM Sfântu Gheorghe sau Olimpic Sport Craiova.

În martie 1994, la Paris, a devenit vicecampion al Europei în proba de 3.000 metri la o diferență de 0,03 secunde de medaliatul cu aur. A participat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) și a câștigat medalia de aur (1.500 m) la Jocurile Francofoniei (1997).

De la Detroit, de unde e stabilit cu familia de ani de zile, Ovidiu Olteanu se pregătește de lansarea cărții autobiografice acasă, în România. Evenimentul se va întâmpla în această lună. Până atunci, ne-a relatat istoria participării sale la cea mai importantă competiție sportivă a lumii: Jocurile Olimpice.

Primele impresii din Stadionul Olimpic

„Și a venit și ziua de 29 iulie, ziua seriilor de la 1.500 m. La start, 57 atleți reprezentând 36 țări, repartizați în 5 serii. Încălzirea am făcut-o într-un anonimat total, pe un stadion alăturat. De acolo, am fost transportați într-un autobuz de mici dimensiuni, alături de ceilalți participanți din seria mea. Pe durata celor 6-7 minute, cât a durat transportul, a fost liniște și multă concentrare, vedeam doar fețele îngândurate ale adversarilor și pe ici colo un zâmbet forțat.

Ajunși la Stadionul Olimpic, am stat sub tribună, într-un loc special amenajat cu o pistă de dimensiuni reduse, unde ne-au fost verificate acreditările, echipamentul și numerele de concurs. Schimbați și având deja încălțămintea de concurs, eram gata de intrarea în stadion. Arătam bine cu superbul echipament Goldwin, încălțămintea de concurs, produsă de gigantul Nike, reprezenta o apariție specială pentru Olimpiadă și era în două culori vii, ce se potriveau perfect cu ținuta tricoloră. Singura dilemă a fost dacă voi alerga sau nu cu ochelari de soare. Cursa a fost la 11:30 pe un soare puternic. Ochelarii la care am renunțat, de teama de a nu lasa impresia ca «mă sparg în figuri», erau de alergare, tot marca Goldwin, de o calitate deosebită”, mărturisește.

Un moment de înaltă împlinire și recunoștință pentru antrenori

Alte detalii de atunci, până să înceapă cursa: „Intrând pe pistă, am avut surpriza să descopăr că stadionul era plin, peste 80.000 spectatori! Un public cald și generos în aplauze! Brusc, am simțit o mândrie personală, eram fericit că munca depusă în toți anii precedenți mă dusese spre acest moment culminant și că eram unul dintre actorii acestui show grandios! În câteva secunde, parcă am avut un «playback», în care revăzusem antrenorii pe care i-am avut de-a lungul carierei. Parcă le mulțumeam tuturor: Liviu Mereuță, Nicu Tacorian, Ioan Veliciu și Carol Șanta. Poate ar fi trebuit să-i mulțumesc și lui Petre Lupan. Eșecul total trăit de mine în perioada Steaua 1989, perioadă în care, din păcate, mi-a fost antrenor, m-a întărit și m-a ambiționat!”.

Și s-a dat startul: „ La start, 11 atleți cu nume de rezonanță, o serie echilibrată și imprevizibilă. Primul tur a fost destul de bun, am aleragat 59 secunde. Cel de-al doilea a fost «nici prea prea, nici foarte foarte», am trecut primii 800 m în 1:59, fiind poziționat undeva pe locul 7-8. Nu mă simțeam rău, dar parcă nu eram într-o zi fastă. La 1.000 m (2:29), am avut o tresărire de orgoliu, în care mi-am spus: «Trebuie neapărat să urc și să am un final prelungit, nu de 200 sau 300 m, ci de 500 m. Trebuie să alerg ca un nebun, sunt la Olimpiadă!». După «amorțeala» în care m-am aflat pentru două treimi din cursă am început, fără să mă panichez, să plec în urmărirea fruntașilor. Din pacate și ei au accelerat puternic. Avansam la fiecare sută de metri și încercam, din răsputeri, să compensez ezitările avute până atunci, dar parcă era un pic cam târziu… Am alergat excelent ultimii 500 m, dar am încheiat cursa doar pe locul 5, primii 4 asigurându-și prezența în semifinale. Am devansat atleți de mare valoare, ca rusul Vyacheslav Shabunin și ucraineanul Andriy Bulkovskiy. Mai exista o portiță, să mă calific la cei mai buni timpi înregistrați în afara primilor 4 clasați în fiecare serie. Împreună cu Vycheslav am stat și am urmarit cu sufletul la gură seriile următoare. În final, aveam să constat că am fost primul atlet care nu s-a calificat în semifinale, pentru 24 sutimi de secundă!”.

Recordul lui Gheorghe Ghipu rezista de peste 20 de ani

Și totuși, brașoveanul Ovidiu Olteanu a obținut victoria sa: „Consolarea a fost că, totusi, am înregistrat un nou record național cu timpul de 3:38,33! Vechiul record îi aparținuse lui Gheorghe Ghipu și data de peste două decenii! Ce mai puteam adăuga, ghinionul meu devenise proverbial. Pentru 18 sutimi de secundă am fost primul care nu s-a calificat în finală la Mondialele de sală de la Toronto 1993, pentru 3 sutimi de secundă nu câștigasem Campionatul European la Paris 1994, pentru 14 sutimi de secundă nu am prins podiumul de premiere la Europenele de la Stockholm 1996”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.