blog-logo

Gorița, misiune imposibilă!? În rolul principal, Coliban

Gorița, misiune imposibilă!?  În rolul principal, Coliban

George Scripcaru anunţa în 2017 semnarea unui contract de finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii silvice din proprietatea Municipiului Braşov, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Semnarea contractului survenea în contextul în care la dosarul de finanțare au fost depuse toate avizele și autorizațiile necesare din partea tuturor instituțiilor abilitate pentru realizarea acestei investiții. Drumul forestier era gândit și ca un loc de promenadă pentru brașoveni și nu numai, un loc unde familiile cu copii să meargă cu bicicletele, oportunitate inexistentă la acest moment.

Această finanţare era obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, la capitolul „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – infrastructură silvică”,  pentru proiectul ,,Investiţii pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov”.

Proiectul își propunea dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind:

  1. Reabilitare DF Baer – 3,167 km ( zona Săcele)
  2. Reabilitare DF Pârâul Cailor – 2,631 km ( zona Săcele)
  3. Reabilitare DF Roșca – 2,600 km (zona Săcele)
  4. Reabilitare DF Valea Căldării -1,243 km (zona Cristian)
  5. Construire drum forestier nou Gorița – 11,003 km (drum ce trebuia să facă legătura între Valea Răcădăului și Valea Putreda din Schei). DF Gorița accesibiliza fondul forestier U.B. IV Brașov.

Suprafața deservită de proiect este de aproximativ 2900 ha, iar lungimea totală a drumurilor forestiere care fac obiectul finanțării este de 20,644 km.

Doi ani mai târziu, USR declanșează scandalul privind oportunitate realizării drumului, care presupune tăiere unui număr foarte mare de copaci. Problema era doar la Brașov, la Buzău o firmă controlată de un membru USR a putut defrișa, mai mult su mai puțin legal, zeci de hectare (Amănunte AICI).

Alte articole:   Campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, în Făgăraș

În cele din urmă, Scripcaru anunță că blochează proiectul, în timpul unei ședințe de Consiliu Local în care fostul consilier local Cipiran Chiricheș, susținător al acestei investiții, a prezentat documente care au dezvăluit că întreaga documentație pentru această investiție a fost făcut de către un membru marcant al USR Brașov la acel moment: Nicoleta Mărțoiu.

Reamintim că firma Civilcad SRL a încasat 163.982, lei (factura 434/10.04.2019), pentru documentația tehnică unde Marțoiu a fost șef de proiect, domnia sa fiind „foarte atentă la realitățile locului în care viețuiesc. Însă, când a fost vorba să se pună în aplicare proiectul pentru care s-a încasat peste 34.000 de euro, lucrurile nu au mai sunt în ordine…

În replică la cele prezentate de Chiricheș, senatorul, de atunci, Alen Coliban susține că proiectantul nu ar avea nicio vină, pentru că traseul este stabilit de un amenajist. Însă această remarcă a lui Coliban, vădit deranjat de faptul că scandalul referitor la construirea drumului Gorița se muta în curtea USR, este o nouă miniciună, probabil venită din necunoașterea lucrării efectuate de colega de partid: pentru că se specifică clar ce a făcut Nicoleta Mărțoiu: „Proiect tehnic de execuție, inclusiv studii de teren (geotehnice, geologice, hidrologice, fotogrametrice, topografice și de stabilire a terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție)”. Chiar și pe factură se precizează că firma a avut ca obligație în tema de proiectare „stabillirea terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție”.

Adică, la USR, prin doamna în cauză care a stabilit traseul, se știa de mult timp cât se taie, ce se taie și de unde, cu atât mai mult cu cât proiectul a fost prezentat public în mai multe rânduri de Primăria Brașov, iar supărările USR au venit după doi ani de la semnarea contractului.

Alte articole:   RATBV suplimentează numărul de autobuze de pe linia 24, astăzi și vineri

Coliban vrea acum să negocieze cu AFIR ca să nu pierdem toți banii

La ultima ședință a Consiliului Local Brașov convocată deîndată, consilierii locali USR, PLUS și PNL au votat ca primarul Allen Coliban să negocieze cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor RuraleAFIR termenii contractuali, iar municipalitatea să nu piardă finanțarea nerambursabilă de 1,5 milioane de euro obținută de Primărie.

Este vorba de scoaterea drumului Gorița de la finanțare. Însă, acest lucru pare să fie greu de obținut, dacă nu imposibil, iar Primăria oricum, la această oră, în loc să obțină fonduri nerambursabile, a aruncat pe Apa Sâmbetei peste 34.000 de euro.

Cum a obținut Primăria Brașov finanțarea?

Proiectul depus de municipiul Brașov pentru finanțare s-a clasat pe locul al șaselea în raportul de selecție, cu 70,49 de puncte, dintr-un total de 63 de proiecte aprobate. Punctajul obținut de fiecare primărie pentru proiectele de puse îl puteți vizualiza AICI!

După cum se vede în antetul documentului citat mai sus, nivelul minim pentru a fi aprobat la finanțare un proiect depus este de 40 de puncte.

Interesant este de văzut cum a obținut Primăria acest punctaj, conform grilei de evaluare. Astfel, 30 de puncte Brașovul le-a primit, iar acum le pierde, pentru că se propunea construirea unui drum nou (celelalte patru erau doar pentru reabilitare)!

Suprafata totala accesibilizata de cele cinci drumuri este de 2.056,4 ha. În acest context, Primăria Brașov a mai primit încă 40 de puncte. Din cauza renunțării la DF Gorița, trebuie scăzută suprafața deservită de drum, care este de 295,95 ha. În acest context, noul punctaj recalculat conform grilei de mai jos este de 35,2 pentru proiectul depus de Brașov, respectiv cu 4,8 puncte mai puțin.

Alte articole:   Atelier interactiv de tipărire în cadrul proiectului de la Diaconul Coresi la poetul Ștefan Baciu

Dacă scădem din totalul de 70,49 puncte obținute de proiectul inițial, cele 34,8 puncte pierdute dacă s-ar accepta de către AFIR scoaterea DF Gorița de la finanțare, restul proiectului de la Brașov rămâne cu un punctaj de numai 35,69, adică sub baremul de calitate de 40 impus drept criteriu de eligibilitate.

În acest context, Brașovul pierde întreaga finanțare de 1,5 milioane de euro, din motive de „oportunitate”. Vechiul Consiliu Local a votat că este oportun, USR a atacat în instanță hotărârile acestuia privind oportunitatea, iar majoritatea din noul Consiliu Local spune că nu mai e oportun.

Din această joacă de-a alba-neagra, Brașovul nu numai că nu câștigă nimic, ba pierde și toți banii publici cheltuiți de la momentul începerii implementării proiectului. Cum ar fi suma de peste 34.000 de euro plătită firmei USR-istei Nicoleta Mărțoiu, care a făcut proiectul tehnic pentru Drumul Forestier Gorița, așa cum am arătat mai sus… Acum, rămâne de văzut ce spune Curtea de Conturi și dacă banii publici pierduți vor fi imputați cuiva.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate