blog-logo

VIDEO Toate contractele primăriei vor fi verificate de o firmă de auditare

VIDEO Toate contractele primăriei vor fi verificate de o firmă de auditare

În cadrul unei conferințe de presă, primarul Allen Coliban a anunțat că până la sfârșitul anului se va face auditul tuturor contractelor pe care Municipalitatea le are încheiate în domeniile care au impact asupra vieții brașovenilor: reparații străzi, curățenie, zone verzi, parcări, iluminat, deszăpezire. La acest audit se va adăuga și unul pe analiza resurselor, inclusiv a celor umane. Motivul achiziției acestor servicii de auditare este legat de modul defectuos sau posibil ilegal în care au fost încheiate, modificate sau implementate o parte din contractele încheiate de Primăria Brașov. Valoarea estimată a acestei achiziții este de 35.000 de euro.

„Cred că este foarte important la începutul unui drum să știm de unde pornim, și în sensul acesta am nevoie de o analiză-diagnostic în Primăria Brașov pe câteva dimensiuni – legalitatea și oportunitatea contractelor, eficiența performanței financiare a acestor contracte, dar și pe eficiența resursei umane și eficiența instrumentelor digitale pe care le folosim în cadrul Primăriei Brașov. Am fost întrebat de ce vrem să facem acest lucru, de ce cheltuim bani publici în această direcție. Am suspiciuni asupra modului cum au fost gestionate anumite contracte, atât din punctul de vedere al termenelor de execuție și al penalităților la care Primăria Brașov ar fi fost îndreptățită și pe care nu le-a solicitat, cât și al legalității, pentru că am găsit fals în acte publice, contracte falsificate. Am un exemplu în acest sens, un contract al cărui dată a fost modificată cu pastă corectoare, astfel încât recepția să se facă în interiorul termenului de 60 de zile asumat prin contract (și care a fost depășit, n.n.). Prestatorul ar fi trebuit să plătească penalități de 15% din valoarea contractului, penalități pe care, prin această falsificare, nu le-a mai plătit. Sunt fapte care nu au doar o dimensiune disciplinară, și voi apela nu numai la organele de disciplină din cadrul Primăriei Brașov, dar voi sesiza și organele de anchetă, pentru că falsul în acte publice este o faptă foarte gravă, pe care nu o putem tolera“, a declarat primarul Allen Coliban.

Alte articole:   Lucrările de restaurare a Cetății Medievale Râșnov avansează din ce în ce mai mult

Conform precizărilor primarului, procedura de achiziției va fi soluționată în zilele următoare, iar după semnarea contractului, firma de audit va trebui să lucreze intens, astfel încât, cel puțin în cazul contractelor relevante pentru comunitatea brașoveană, să poată fi prezentate concluziile experților cu privire la modul în care s-au încheiat și urmărit aceste contracte. Pe lângă contracte, analiza-diagnostic va acoperi și dimensionarea resursei umane, proceduri interne, eficiența acestor proceduri, gradul de digitalizare și măsura în care aplicațiile implementate sunt folosite la nivel optim.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate