blog-logo

ÎN DIRECT Ședință deîndată la Consiliul Local Brașov. Ordinea de zi

ÎN DIRECT Ședință deîndată la Consiliul Local Brașov. Ordinea de zi

Consiliul Local Brașov se întrunește în ședință deîndată astăzi, la ora 14.00. Ședința va fi transmisă online și o puteți urmări pe newsbv.ro.

Iată ordinea de zi:

1. Acordarea de facilitați fiscale persoanelor fizice si juridice care au clădiri nerezidențiale folosite pentru activități economice;

2. Reducere taxa de ocupare domeniul public pentru terase și taxa pentru acordul primarului;

3. Renegocierea contractului de finanțare dintre AFIR și Municipiul Brasov (contractul conține reabilitarea unor drumuri forestiere și amenajarea drumului Gorita).

În cursul ședinței de îndată plenul Consiliului Local a adoptat astăzi două proiecte de hotărâre de sprijin pentru activitățile economice afectate de pandemia de coronavirus.

Primul proiect dezbătut în plenul Consiliului Local a fost cel referitor la reducerea impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică. După discuții în plenul Consiliului Local cu privire la cuantumul acestei reduceri, majoritatea consilierilor locali au adoptat propunerea primarului de reducere a impozitului cu 25% pe toată perioada în care țara noastră a fost în stare de urgență și de alertă. Potrivit OUG 181/2020, reducerea se aplică dacă, din cauza efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

Alte articole:   22.01.2021 148 de cazuri noi de COVID-19, la Brașov. Sunt pozitive 1.540 de persoane

Al doilea proiect de hotărâre vizează sprijinirea agenților economici din zona HoReCa prin două măsuri menite să reducă cheltuielile acestei categorii în anul 2021. Consilierii locali au aprobat propunerea de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase pentru tot anul 2021. În momentul de față, taxa este de 2,4 lei/m.p./zi în zona A si B și 1,2 lei/m.p./zi în zonele C și D și Poiana Brașov. Cea de a doua măsura propusă de primar a fost cea de reducere tot cu 50%, pentru 2021, a taxei de autorizare a activităților economice din categoria alimentație publică și activități recreative.

Din punctul meu de vedere, cred că votul de astăzi arată pe de o parte deschidere și susținere pentru mediul economic, iar pe de altă parte, responsabilitate pentru bugetul local. Uitându-mă comparativ la alte orașe mari, de exemplu Sibiu, acolo reducerea a fost de doar 20%. Iată că Brașovul a fost mai generos spre a sprijini comercianții locali. Au fost orașe care nu au aplicat deloc aceste măsuri. Cred că pragul pe care noi l-am ales, adaptat și la analiza specific făcută pe bugetul Brașovului, atât pe venituri, cât și pe cheltuieli, este un prag realist, sustenabil și care arată responsabilitate“, a declarat primarul Allen Coliban.

Alte articole:   Cutremur cu magnitudinea 3,1, produs în judeţul Vrancea

Primarul a precizat că a făcut propunerea în baza discuțiilor de la ședința ordinară de săptămâna trecută a CL și din mediul public. La baza propunerilor celor două acte normative a stat o analiză comparativă a încasărilor la bugetul local, precum și o analiză de impact asupra veniturilor. În acest moment, încasările sunt cu 21 milioane lei mai mici decât anul trecut, deci bugetul se află în deficit, iar o presiune suplimentară ar periclita investițiile pentru anul viitor.

Reducerea impozitului pe clădiri  la agenții economici înseamnă o reducere a încasărilor bugetare cu aproximativ 2,5 milioane lei.

Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxelor pentru acordul primarului este estimat 350.000 de lei. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase este de 500.000 de lei.

Alte articole:   Kids Tâmpa, învinsă de Dunărea Călărași

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate