blog-logo

Grupul de consilieri locali PSD Brașov: HoReCa trebuie sprijinită în continuare. Am votat reducerea cu 25% a taxelor și impozitelor, acordată acestui sector de activitate

Grupul de consilieri locali PSD Brașov: HoReCa trebuie sprijinită în continuare. Am votat reducerea cu 25% a taxelor și impozitelor, acordată acestui sector de activitate

În cadrul ședinței de îndată a Consiliului Local, ce a avut loc astăzi, grupul consilierilor locali PSD Brașov a propus, conform declarațiilor publice din ultimele zile, reducerea de 50% din taxele și impozitele încasate de la reprezentanții din domeniul HoReCa.

În baza OUG nr. 181/2020, articolul 15, s-a stabilit termenul de 2 decembrie 2020 până la care consiliile locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, și, respectiv, scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.


După mai multe discuții avute cu operatorii din HoReCa și strângerea de semnături pentru petiția „Redeschideți HoReCa”, am propus aplicarea OUG cu cota maxima de 50% reducere, precum și alte măsuri de susținere. Am solicitat eliminarea taxei anuale pentru autorizație de funcționare în valoare de 2730 lei sau, în cazul în care a fost plătită pe anul în curs, aceasta să poată fi compensată cu taxa aferentă anului 2021. De asemenea, am solicitat și eliminarea taxelor pe terase, începând cu luna noiembrie 2020, pe toată perioada anului 2021.
Din păcate, propunerile noastre nu au fost votate de către colegii noștri de la USR și PNL, în schimb am fost cu toții de acord asupra procentului de 25% reducere în ceea ce privește taxele și impozitele anuale, dar și a impozitului pe clădiri.”
spune liderul de grup al social-democraților, Lucian Pătrașcu

Alte articole:   Pepe are acum un nou look!

„Toți operatorii economici au plătit taxe și impozite la bugetul local. Este datoria Consiliului Local să îi ajute, în continuare și vom fi mereu pentru susținerea acestui sector, mai ales acum, când au nevoie de noi” adaugă Lucian Pătrașcu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.