blog-logo

Ajutorul pentru HORECA, onorat doar la jumătate din promisiuni de PNL și USR

Ajutorul pentru HORECA, onorat doar la jumătate din promisiuni de PNL și USR

În cursul ședinței de îndată, plenul Consiliului Local a adoptat astăzi două proiecte de hotărâre de sprijin pentru activitățile economice afectate de pandemia de coronavirus. Trebuie precizat că reprezentanții PSD au solicitat acordarea de facilități la nivelul maxim prevăzut de normele legale. S-au opus cei din PNL și USR-PLUS.

Primul proiect dezbătut în plenul Consiliului Local a fost cel referitor la reducerea impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică.

După discuții în plenul Consiliului Local cu privire la cuantumul acestei reduceri, majoritatea consilierilor locali au adoptat propunerea primarului de reducere a impozitului cu 25% pe toată perioada în care țara noastră a fost în stare de urgență și de alertă.

Alte articole:   Kids Tâmpa, învinsă de Dunărea Călărași

Potrivit OUG 181/2020, reducerea se aplică dacă, din cauza efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

Al doilea proiect de hotărâre vizează sprijinirea agenților economici din zona HoReCa prin două măsuri menite să reducă cheltuielile acestei categorii în anul 2021. Consilierii locali au aprobat propunerea de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase pentru tot anul 2021.

În momentul de față, taxa este de 2,4 lei/m.p./zi în zona A si B și 1,2 lei/m.p./zi în zonele C și D și Poiana Brașov. Cea de a doua măsura propusă de primar a fost cea de reducere tot cu 50%, pentru 2021, a taxei de autorizare a activităților economice din categoria alimentație publică și activități recreative.

Alte articole:   Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile se pot vaccina în etapa a II-a, fără programare

Ce promiteau polticienii PNL și USR?

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Desfășurarea întregii ședințe o puteți viziona mai jos:

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate