blog-logo

Voucherele de vacanță, valabile până în decembrie 2021

Voucherele de vacanță, valabile până în decembrie 2021

Valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate în 2019 şi în 2020 a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2021.

Guvernul a adoptat un act normativ care prevede prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019 și în 2020 până la sfârșitul anului viitor.

Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă, care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare, vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a declarat sâmbătă Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, într-un briefing de presă, potrivit Agerpres.

Alte articole:   Imagini spectaculoase de la deszăpezirea Transfăgărășanului

Măsura este complementară ajutorului dat vineri HoReCa, Guvernul adoptând o ordonanță de urgență care prevede o schemă de ajutor pentru companiile din acest sector.

„Este vorba de ordonanța de urgență care instituie un ajutor de stat de 20% din pierderile înregistrate de aceste companii în 2020 față de cifra de afaceri din 2019. Este o schemă de ajutor de stat discutată cu reprezentanții mediului de afaceri, care urmează a fi notificată Comisiei Europene și, după aprobarea CE, aceasta va fi adoptată în forma finală și operaționalizată. Este unul dintre cele mai importante programe de sprijin pentru industria HoReCa și pentru agențiile de turism în perioada aceasta”, a precizat Ionel Dancă.

Schema de ajutor de stat ar urma să funcționeze de la data adoptării până la 30 iunie 2021, plata sumelor urmând să fie realizată până cel târziu la sfârșitul anului viitor.

Alte articole:   Accident, în Brașov. Un motociclist a fost rănit

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.