blog-logo

Șef nou la Dinamo Brașov

Șef nou la Dinamo Brașov

A descins la Brașov, la începutul lunii septembrie, venind de la Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unde era șeful Juridicului. Așadar, are studii juridice și o carieră militară în spate, cu o bogată experiență acumulată, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, dar și la Interne.

Este un tehnocrat la sport, care, după socotelile sale și strategia pe care și-a stabilit-o, cu acordul conducerii centrale, în 2 ani de zile și-a propus să relanseze activitatea sportivă la Centrul Sportiv Brașov al Clubului Sportiv Dinamo București (aparținător MAI).

Cine este comisarul șef de Poliție Cristian Dobre, noul „șef de secții sportive” de la Dinamo Brașov (10 la număr: 5 sporturi de iarnă, plus 5 sporturi individuale) și care este povestea sa aflați de aici.

În prezent, dinamoviștii brașoveni au în administrare Baza sportivă de pe strada Nicopole, Sala de sport de pe strada Școlii (în litigiu juridic, dar oricum închisă) și un teren de un hectar în Poiana Brașov, loc pretabil pentru ridicarea unui Centru de recuperare și cazare integrat.

140 de sportivi de performanță sunt legitimați și reprezintă Dinamo Brașov, iar 44 de oameni, inclusiv instructorii și antrenorii, sunt angajați permanenți ai unității pe care căpitanul Ștefan Ionescu a înființat-o la 20 septembrie 1949.

Distribuie dacă îți place!
  1. Cat timp Dinamo Brasov este doar o anexa a celor de la Bucuresti in Brasov vor ajunge doar firmiturile. Dinamo Brasov este doar un club pentru a mai da niste functii celor de la Bucuresti.

    Reply
  2. Bravo lui Cristian Dobre, noul sef al Dinamo Brasov. Am inteles ca va face si drege la club.
    Suntem in 2021, si sectia de lupte libere copii a reusit sa o distruga, judo copii nu mai functioneaza, in schimb, avem la Dinamo, ACADEMIE de fotbal…
    Mai e Academia de vrajitoare, si suntem pe drumul bun..

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate