blog-logo

Marius Dunca: Operatorii economici din HoReCa au plătit taxe și impozite la bugetul local, este datoria Consiliului Local acum să îi sprijine!

Marius Dunca: Operatorii economici din HoReCa au plătit taxe și impozite la bugetul local, este datoria Consiliului Local acum să îi sprijine!

Apel al președintelui PSD Brașov, Marius Dunca, atât către primarul Allen Coliban, cât și către consilierii locali. Este solicitată o ședință de îndată pentru implementarea unor măsuri de susținere pentru firmele din HoReCa.

”Solicităm primarului o ședință de îndată, iar pe ordinea de zi să se regăsească implementarea unor măsuri de sprijin pentru HoReCa. În baza OUG nr. 181/2020, articolul 15, s-a stabilit termenul de 2 decembrie 2020 până la care consiliile locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, și, respectiv, scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, după caz.

După mai multe discuții avute cu operatorii din HoReCa, propunem și alte măsuri de susținere. Solicităm eliminarea taxei anuale pentru autorizație de funcționare în valoare de 2730 lei sau, în cazul în care a fost plătită pe anul în curs, aceasta să poată fi compensată cu taxa aferentă anului 2021. De asemenea, solicităm și eliminarea taxelor pe terase, începând cu luna noiembrie 2020, pe toată perioada anului 2021.

Toți operatorii economici au plătit taxe și impozite la bugetul local. Este datoria Consiliului Local acum să îi ajute. Consilierii locali PSD îi susțin pe cei din Horeca, dar, vorbim practic doar de 4 voturi. Fac apel pe această cale și către ceilalți consilieri locali de la PNL, USR să solicite organizarea ședinței de îndată pentru a-i ajuta pe cei din Horeca. Dacă acești operatori economici vor rezista, vor plăti taxe și impozite și pe viitor. Haideți să îi ajutăm acum, când au mai multă nevoie de noi! Să dăm dovadă de echilibru, maturitate politică și consens!” a declarat Marius Dunca.

  • Articol comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Brașov
  • CMF: 11200020
  • Biroul de presă PSD Brașov
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile se pot vaccina în etapa a II-a, fără programare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate