blog-logo

Brașovul va avea singura Bibliotecă cu „pachetomat” de cărți din țară

Brașovul va avea singura Bibliotecă cu „pachetomat” de cărți din țară

Un pachetomat cu cărți de împrumutat. Asta pregătește, pentru cititorii săi, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, care vrea să ofere volumele la împrumut, chiar dacă, oficial, este închisă.

Aparatul a plecat, deja, din Marea Britanie și este așteptat să ajungă în Brașov, săptămâna viitoare. De intrat în funcțiune, însă, va intra după Moș Nicolae, dacă și autoritățile își vor da acceptul. Pachetomatul funcționează la fel ca easy-box-urile unor site-uri de cumpărături online și exclude 100% contactul dintre bibliotecar și cititor.

Practic, brașoveanul trimite mesaj la Bibliotecă, prin mijloace electronice, cu cartea pe care vrea să o împrumute. Cum funcționează mai apoi sistemul, ne explică directorul Bibliotecii Județene, Daniel Nazare.

„Cartea este luată de bibliotecar, băgată, mai întâi, în sterilizator, ca să fie totul în ordine, apoi, pachetomatul acesta are 2 părți. Partea din față – interfața cu cititorul, și partea din spate, unde are o cutie și unde bibliotecarul pune cartea. El, bibliotecarul, nu vine tot prin față, pe unde vine cititorul, ci în spate, iar cartea este introdusă acolo de bibliotecar”.

Cititorul va primi un mesaj cu intervalul în care poate veni să ridice volumul și trebuie să vină neapărat în acel timp. Asta pentru a asigura mai multe fluxuri de împrumut pe zi. Pachetomatul va fi amplasat în holul Bibliotecii, la intrare, astfel că niciun cititor nu va avea acces în clădirea instituției. Iar cărțile împrumutate vor fi prelungite automat, până la redeschiderea instituției, în mod oficial.

„Marele lui avantaj este pentru împrumut, deci dă cărțile, căci noi, acum, nu suntem interesați să luăm cărțile, neapărat, le-am prelungit automat, pentru toată lumea, și fiind pandemie, le citesc mai pe îndelete, însă presiunea va fi mare să dăm cărți”, a declarant Daniel Nazare.

Aparatul este continuarea unui proiect pe care Biblioteca l-a inițiat odată cu achiziționarea celor 2 sterilizatoare de volume, la începutul toamnei. Unul este în sediul central și unul este în Filiala 5. Întreaga achiziție, cu tot cu pachetomat, a însemnat o investiție de 140 de mii de lei, din fondurile instituției.

Alte articole:   Două cutremure s-au produs în această dimineață în zona seismică Vrancea

Biblioteca brașoveană este singura din țară care va avea pachetomat cu cărți. În prezent, Biblioteca Județeanp și filialele sale sunt închise publicului, din cauza faptului că Brașovul a depășit demult incidența de infectări de 3 la mia de locuitori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate