blog-logo

Un brașovean a fost reținut de polițiști pentru furt

Un brașovean a fost reținut de polițiști pentru furt

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

În fapt, la data de 19 noiembrie 2020, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale, amplasată pe raza municipiului Brașov, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi sustras mai multe bunuri din incinta acesteia, trecând de linia caselor de marcat, fără a achita contravaloarea lor.

Persoana în cauză a fost identificată de către polițiști ca fiind un bărbat, în vârstă de 45 ani, din municipiul Brașov.

Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate și restituit societății în cauză.

 În urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

 În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei, a declarat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.