blog-logo

FOTBAL: Naționala de tineret s-a calificat la EURO 2021

FOTBAL: Naționala de tineret s-a calificat la EURO 2021

România a remizat cu Danemarca la Ploiești, 1-1, Costache egalând spre finalul jocului după ce nordicii deschiseseră scorul dintr-un penalty inventat de arbitru, iar „tricolorii” mici ajung la al doilea European consecutiv.

Ne-a fost suficient un punct pentru a prinde un bilet de pe locul 2, grație eșecului suferit de Belgia în Bosnia, 2-3.

Formația antrenată de Adrian Mutu va fi, astfel, una dintre cele 16 echipe care vor juca la turneul final din Ungaria și Slovenia, o competiție desfășurată într-un sistem atipic.

Cele 16 echipe calificate, adică cele două țări gazdă, câștigătoarele celor nouă grupe de calificare și cele mai bune cinci locuri doi, vor fi repartizate în patru grupe a câte patru formații.

Faza grupelor din cadrul Euro U21 2021 se va desfășura în perioada 24 – 31 martie. Primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în sferturile de finală, programate, aici intervenind situația inedită, la două luni de la încheierea fazei grupelor.

Concret, fazele finale, eliminatorii, ale turneului final al Campionatului European, se vor desfășura între 31 mai și 6 iunie.

Tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor Euro U21 va fi organizată pe 10 decembrie, la Nyon.

Sursă; DIGISPORT

Foto: Sport Pictures

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.