blog-logo

Adrian Veștea: „România are nevoie de certitudinea reformării sistemului medical. Nu de spitale județene pe hârtie!”

Adrian Veștea: „România are nevoie de certitudinea reformării sistemului medical. Nu de spitale județene pe hârtie!”

România se bazează pe un sistem medical vechi de câteva decenii. Avem clădiri și infrastructură medicală, nu învechite, ci depășite. În primii patru ani de mandat obiectivul meu a fost să fac unitățile medicale funcționale.

A fost un efort mare pentru a acoperi niște lacune imense. Am luat lucrurile pas cu pas, de la situația patrimonială a fiecărei unități medicale și refacerea celor care ne aparțin, la punerea în aplicare a unor proceduri clare pentru eficientizarea managementului. Fiecare zi e o bătălie pentru viață în toate spitalele din România, iar rolul nostru e să asigurăm sprijin celor care se luptă pentru a salva vieți, dar și condiții decente pacienților!

Insă, e destul? Nu. Clar nu. România are nevoie de certitudinea reformării sistemului medical. Nu de spitale județene pe hârtie! România are nevoie să reconstruiască infrastructura medicală. Nu ne mai permitem să cârpim și să peticim. Sunt oameni care depind de acest sistem. Într-un an nu poți să faci minuni, dar poți să pui lucrurile pe făgaș. Acum avem perspectiva acestor spitale atât de necesare. Trebuie doar apăsată pedala de accelerație. E o obligație morală!

Zece oameni și-au pierdut viața aseară într-un mod absolut terifiant. Dumnezeu să îi aibă în pază! Însă aseară nu am pierdut încă zece oameni. Aseară, sistemul medical a pierdut încrederea a 19 milioane de români. Această încredere se va recâștiga doar prin fapte și reformă profundă.

Am spus-o și acum câteva luni și o repet – voi face tot ce ține de mine să văd spitalul regional ridicat! Însă până atunci, voi fi la fel de exigent cu managerii spitalelor din subordine. Am dispus deja verificări în unitățile medicale din subordine. Vreau să mai trecem încă o dată prin proceduri și vreau să îi asigur pe brașoveni că obiectivul meu este ca spitalele noastre să facă oamenii bine, nu să fie crematorii.

Nu am să intru în discuția despre Arsene, despre politica legată de acel spital. Las politica pe seama altora. Pentru mine, e suficient să mă concentrez pe ce avem de făcut aici pentru a fi siguri că putem și știm să evităm astfel de tragedii!

La final, închei cu gândul la acei oameni și la acele familii. Și închei cu gândul la medicul ce a intrat în foc după pacienții săi. România are nevoie de mai mulți oameni ca el și mă rog să se întoarcă teafăr!, a scris Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, pe pagina personală de Facebook.

Alte articole:   Cea mai mare rezervație de urși din Europa va fi amenajată la Predeal

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
  1. Situatia celor 6 spitale din subordinea Consiliului Judetean Brasov se prezinta dupa cum urmeaza :
    -doar Spitalul de Obstetrica si Ginecologie si Spitalul de Copii sint cat de cat viabile si corespunzatoare standardelor ; aripa veche de la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie e chiar la standarde europene si asta datorita unei investitii a Ministerului Sanatatii ,fara ca autoritatile judetene sa aiba vreun merit ; de asemenea,la Spitalul de Copii in ultimii ani s-au realizat mai multe investitii si reparatii capitale,fapt pentru care spitalul este la standarde acceptabile; nu acelasi lucru se poate spune de celelalte 4 spitale ; conform medicilor,a infectionistilor,specialistilor si cunoscatorilor,Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov este un focar de infectii nosocomiale indiferent de ce reparatii capitale si igienizari s-ar face ; in opinia unor specialisti acest spital ar trebui sa fie direct demolat !!! astfel,indiferent de cate RMN – uri s-ar achizitiona,cite zeci de milioane de lei s-ar cheltui pe aparatura si reparatii,aceste cheltuieli apar ca fiind oarecum inutile ; in aceiasi stare jalnica se afla pavilioanele Astra,Tractorul si Marzescu unde ,culmea,ar urma sa fie mutat Spitalul de Pneumoftiziologie Brasov ! Ca sa nu mai vorbim de Spitalul de Pmeumpftiziologie de la Stejeris care functioneaza in 6 pavilioane total insalubre din care pentru 3 din ele ,Consiliul Judetean plateste o chirie de cateva mii de Euro lunar ; si iata ,in loc sa se mute in cladirea UAMSP de la Sanpetru care este in curs de reabilitare,se va muta la Marzescu !!! In privinta Spitalului de Neurologie-Psihiatrie ,daca sectia de Neurologie de pe strada Prundului este cat de cat corespunzatoare,nu acelasi lucru se poate spune despre sectia de Psihiatrie de pe strada Eminescu care ar urma sa fie mutata la UAMSP Sanpetru ,avand in vedere starea cladirii si chiria de 10.000 de Euro lunar ce se achita de catre Consiliul Judetean Brasov; cat despre Spitalul de Boli Infectioase,acesta functioneaza intr-o cladire total improprie cu o vechime de peste 100 de ani ; de fapt ,avand 100 de paturi ,nici nu s-ar justifica ca spital de sine statator avand in vedere cheltuielile foarte mari pe pacient ; de aceea se vehiculeaza ideea fuziunii cu Spitalul de Pneumoftiziologie si mutarea celor doua la pavilionul Marzescu !!!
    Eu sincer nu m-as fi folosit de acest eveniment tragic pentru a-mi face imagine si pentru a ma lauda cu realizarile din sistemul de sanatate de stat brasovean…iar in ceea ce priveste noul spital regional,acesta este un proiect derulat de Primaria Brasov in colaborare cu Banca Mondiala !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.