blog-logo

Un bărbat a agresat fizic o tânără pentru că aceasta ar fi refuzat să facă sex pe bani cu el

Un bărbat a agresat fizic o tânără pentru că aceasta ar fi refuzat să facă sex pe bani cu el

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”tâlhărie calificată” și ”lovirea sau alte violențe”.

În fapt, polițiștii au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 21 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o locație turistică amplasată pe raza Stațiunii Predeal, ar fi fost agresată fizic și ulterior deposedată de o sumă de bani, de către o persoană de sex masculin.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 ani, din județul Argeș, s-ar fi cazat la o pensiune din Stațiunea Predeal, județul Brașov, iar în urma unui anunț postat pe un site online, ar fi contactat-o telefonic pe tânăra în cauză, stabilind o întâlnire cu aceasta în vederea obținerii unor favoruri sexuale, contracost.

La un moment dat, între cele două persoane au survenit neînțelegeri, în urma cărora femeia ar fi fost agresată fizic de către bărbatul în cauză, iar ulterior, având un comportament amenințător, acesta i-ar fi sustras  o sumă de bani.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, suspectul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate