blog-logo

Bătrâni băuți la volan, prinși de polițiști

Bătrâni băuți la volan, prinși de polițiști

La data de 02 noiembrie 2020, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat un bărbat, în vârstă de 67 ani, care a condus un autoturism pe raza localității Șercaia din județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a condus autovehiculul pe strada Oltului din localitatea Șercaia, județul Brașov, unde a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit zidul unui imobil, iar ulterior, a ricoșat pe marginea drumului public.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,87 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Alte articole:   Incidența în județ: 11,40 la mia de locuitori. Cele mai mari cote, la Moieciu și Drăguș, peste 21 la mie

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 02 noiembrie 2020, în jurul orei 11.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 69 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Colonia Bod din județul Brașov.

Alte articole:   Ștefania Lopătaru, locul 7 la Cupa României de spadă la cadeți!

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,45 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
  1. E un obicei prost in mass-media romaneasca de a cataloga anumite persoane drept “batrani” ; se foloseste cu nonsalanta si multa lejeritate acest termen ,fara a exista un criteriu clar in conformitate cu care o persoana poate fi calificata drept “batrana “ ; dincolo de acest aspect fiecare este atat de tanar sau batran cat se simte si cred ca nimeni nu are dreptul de a cataloga pe altcineva cu acest termen ofensator !!!

    Reply
    • Neculai Ghindeal 3 noiembrie 2020, 10:42 PM

      Nu-i nicio nonșalanță sau lejeritate! La 67 de ani EȘTI BĂTRÂN! Și mulțumește-i soartei că ai reușit să ajungi la vârsta asta, pentru că mulți alții, mai buni, mai inteligenți, mai valoroși ca tine n-au apucat vârsta asta. Ți se pare că la 67 de ani ești tânăr? Întreabă-i pe cei de 20-30 de ani și vezi ce spun.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate