blog-logo

Un tânăr a ajuns în arest pentru înșelăciune

Un tânăr a ajuns în arest pentru înșelăciune

La data de 02 noiembrie 2020, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov au reținut un tânăr, în vârstă de 24 ani din județul Prahova, bănuit de săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că tânărul în cauză,  folosindu-se de date false și atribuindu-și calitatea falsă de administrator al unei societăți care comercializează material lemnos, folosind o platformă online, ar fi indus în eroare două persoane din municipiul Brașov, pe care le-a determinat să achite cu titlu de avans suma de 5.650 lei, reprezentând contravaloarea a 40 metri ster de lemn.

Ulterior achitării sumei anterior menționată, persoanele în cauză nu au primit cantitatea de material lemnos.

Alte articole:   Cutremur în România, duminică, la ora 13,03

La data de 02.11.2020, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare un mandat de aducere pe numele tânărului, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „înșelăciune”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate