blog-logo

Din această lună cresc tarifele la energia electrică

Din această lună cresc tarifele la energia electrică

Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de creştere a taxei de cogenerare, taxă plătită de toţi consumatorii casnici sau industriali, a intrat în vigoare de duminică, 1 noiembrie, potrivit mediafax.ro.

Astfel, taxa de cogenerare creşte de la aproximativ 3,5 euro/MWh la circa 5 euro/MWh, o creştere de peste 40%, scrie ZF.

La nivelul întregii ţări, taxa pe cogenerare va fi în valoare de peste 350 mil. de euro pe an, faţă de aproximativ 245 mil. de euro, când taxa de cogenerare era de 3,5 euro/MWh. Calculul este realizat la un consum mediu naţional de aproximativ 8.000 de MWh, care include atât consumul casnic, cât şi cel industrial.

Taxa de cogenerare este plătită de toţi consumatorii, casnici sau industriali. Ea este destinată ajutorului de stat acordat producătorilor de energie în cogenerare, cei mai mari beneficiari fiind CET-urile (centralele electrice de termoficare) care produc şi agent termic pentru populaţie.

Taxa a fost, începând cu iulie 2020, circa 3,5 euro/MWh. Începând cu 1 noiembrie 2020, taxa de cogenerare este de aproximativ 5 euro/MWh.

Sursa: mediafax.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate