blog-logo

Fotbaliștii Coronei, deciși să facă totul pentru a se menține pe primul loc

Fotbaliștii Coronei, deciși să facă totul pentru a se menține pe primul loc

Vineri, de la ora 15.00, pe Stadionul Tineretului se va disputa partida dintre Corona Brașov și SR Brașov, iar jucătorii Coronei se declară pregătiți pentru acest joc, în care se întîlnesc ocupanta locului 1 cu ocupanta locului doi in clasament.

Mijlocașul Coronei, Marian Cristescu este de părere că este un meci important iar el și colegii lui trebuie să dea totul pentru a se menține în continuare pe prima poziție în clasament.

„Venim dupa un meci nu foarte reușit la Plopeni dar sperăm ca săptămâna aceasta să reparăm toate greșelile pe care le-am făcut în acel meci. Suntem foarte concentrați și conectați la ce va fi vineri, este un meci important, nu este cel mai important, dar are importanța lui, ca de altfel oricare alt meci. Noi luăm totul pas cu pas, etapă cu etapă și sperăm ca după meciul de vineri să ramânem pe primul loc. Atmosfera e bună, ne pregătim foarte bine și asteptăm cu nerăbdare acest joc”.

Marian Cristescu a mai adăugat că el și colegii lui încearcă să nu bage în seamă răutățile din mediul online și că vor face totul pentru a se comporta ca niște profesioniști iar rezultatul se va decide în teren.

Alte articole:   Doliu la Academia de Aviație Henri Coandă

„Orgoliile acestea au fost formate și mai mult alimentate pe paginile de socializare, între suporteri, pentru noi este un meci ca oricare altul, știu că poate din tabăra lor sunt mai multe orgolii și ambitii, au ceva cu această echipa, dar noi ne facem treaba, suntem jucători profesioniști, dar dacă stau bine să mă gândesc, cred că noi avem mai mulți jucători care au trecut pe la FC Brașov decât au ei în actualul lot. Nu băgăm în seama toate răutatile de pe facebook sau ce apare, noi vrem să ne vedem de treabă să luam totul pas cu pas și la final să promovăm”.

Atacantul Vlad Boția a declarat că el și colegii lui vor face tot ce le stă în putință pentru a ieși de pe teren învingători. „Este un meci normal de campionat între ocupanta locului 1 cu ocupanta locului 2, în care se întâlnesc mai mulți jucători de fotbal brașoveni, pentru că în ambele formații sunt jucători formați la FC Brașov, majoritatea brașoveni. O să facem tot ce depinde de noi ca să reușim un joc bun și să câștigăm. Nu simțim nici o presiune înaintea acestui joc, cred că presiunea este la ei, noi suntem o echipă nou formată, abia am promovat din liga a patra în liga a treia, și de asta cred că presiunea este la ei deorece ei s-au format mai demult”.

Distribuie dacă îți place!

Leave a Reply

Your email address will not be published.